Citeşte şi Cezar Preda: Blejnar să facă mai puţin show TV
Şeful ANAF a declarat că a făcut o eroare numindu-l pe Silviu Văduva în fruntea Vămii Bucureşti. "A fost o greşeală numirea lui Silviu Văduvă. Şi atât. Domnul Văduva nu poate fi acuzat de corupţie, ci pentru viaţa mondenă mai tumultoasă. Dacă nu făcea presa panarămă, poate că dacă domnul Văduva rămânea acolo, dar poate că am ratat să aduc în instituţie un om care a adus 15 milioane într-o instituţie şi făcuse un plan interesant. A venit cu un proiect interesant. Vroia să aduca fonduri europene pentru eficientizarea luptei contra corupţiei", a comentat Sorin Blejnar.
Blejnar a răspuns şi acuzaţiilor lansate de fosta şefă a Vămii Ploieşti, Diana Severin: "Doamna Severin a fost eliberată din funcţie corect de ministrul Finanţelor de la acea vreme, pentru că legea după care a fost numită, a fost declarată neconstituţională. Faimoasa şi jalnica politizare a instituţiilor. Funcţia de şef al ANAF este o funcţie politică. Dar nu este normal ca la nivelul eşalonului doi sau trei să fie politizare. Nu i-am spus Dianei Severin că o voi schimba pentru că nu cotizează. Fabulează pe mai multe declaraţii, nu doar pe asta", a spus şeful ANAF.
Blejnar, despre extinderea anchetei procurorilor DNA privind corupţia din vămi: Sunt bucuros că se extinde!
Blejnar, despre Cornel Costea: Există posibilitatea ca PP şi SP să îi fi cerut bani, dar aceşti bani nu au ajuns la mine
Mai mulţi angajaţi ai vămilor, inclusiv şeful vămii Ploieşti, Cornel Costea, au declarat că preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, ar fi beneficiarul final al mitei din vămi.
Avocatul Marius Stăncescu, reţinut pentru luare de mită în dosarul ANAF, a declarat şi el că mita de un milion de EURO trebuia să ajungă la şeful ANAF, Sorin Blejnar.
Preşedintele ANAF a negat că ar avea vreo implicare în cazul corupţiei din vămi.„Neg orice implicare a mea în asemenea fenomene de protecţie în sistemul vamal românesc. Nu sunt regina şi nici nu cred că există o regină”, a declarat şeful ANAF.
Citește pe Antena3.ro