Singurul dosar penal în care Sorin Ovidiu Vântu a ajuns să fie deferit justiţiei, cel privind înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, a primit ieri o soluţie de achitare a omului de afaceri.
Tribunalul Bucureşti a decis ieri că Sorin Ovidiu Vântu (foto) nu a comis infracţiunile de fals în declaraţii şi uz de fals când a susţinut în faţa autorităţilor statului că banii folosiţi pentru înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) i-au aparţinut.
Instanţa a considerat, în cazul uneia dintre fapte, că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru calificarea sa ca infracţiune, iar în cazul celeilalte acuzaţii, că fapta nu a fost comisă de omul de afaceri. Hotărârea pronunţată ieri a schimbat astfel complet sentinţa primei instanţe, prin care Vântu fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executarea pedepsei.
Verdictul Tribunalului Bucureşti nu este cel final, acesta putând fi atacat cu recurs de procurori. Aceştia au susţinut pe tot parcursul procesului că omul de afaceri ar fi investit în BID bani de la FNI, ce nu-i aparţineau, şi că ar fi declarat în mod fals că sumele erau din fonduri proprii.
PRESCRIPŢIA
Trebuie precizat că o sentinţă de condamnare a omului de afaceri devenise oricum imposibilă, din cauza duratei excesiv de lungi a procesului. Instanţa putea cel mult să pronunţe o hotărâre de încetare a procesului penal, pentru că, până să se ajungă la vreun final al cazului BID, răspunderea pentru ambele infracţiuni s-a prescris. În cazul falsului în declaraţii, în decembrie 2006, iar în cazul uzului de fals, la începutul anului 2007.
Şi asta pentru că procesul s-a tot “împiedicat”, de-a lungul timpului, în nenumăratele excepţii şi probleme ridicate de apărătorii omului de afaceri.
Citește pe Antena3.ro