x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul Caracal: stimulentul de risc COVID, transformat în jonglerie financiară

Spitalul Caracal: stimulentul de risc COVID, transformat în jonglerie financiară

de Razvan Popa    |    13 Apr 2021   •   08:06
Spitalul Caracal: stimulentul de risc COVID, transformat în jonglerie financiară

La spitalul din Caracal, fondurile de risc COVID – acordate personalului medical implicat în tratarea pacienților diagnosticați cu noul coronavirus – au devenit obiect de jonglerii financiare. Plata doar pe hârtie, acordarea unor sume către persoane neangajate sau aflate în concediu – sunt acuzele adresate conducerii unității. Managerul declară că va investiga cazul, dar în același timp semnează o adresă către Casa de Asigurări de Sănătate Olt prin care confirmă restituirea unor sume.

 

„Trebuia să primim un spor pentru faptul că suntem spital COVID și am lucrat în  perioada de urgență. Acela nu ni s-a dat atunci. Au zis că ni-l dau în ianuarie-februarie. Așa s-au adunat două sporuri pentru două perioade de stare de urgență. După ce s-au întocmit listele către Casa de Asigurări Olt am constatat că acolo figurăm că am primit sporul de două ori. Dar sunt persoane – medici, asistente, infirmiere – care nu au primit decât o singură dată sau deloc”. Informațiile aparțin mai multor surse ale Jurnalului Național din interiorul Spitalului Municipal Caracal.

Acestea susțin că, la începutul acestui an, Liviu Radu, managerul unității, a semnat mai multe documente întocmite de către directorul economic prin care a fost acordat stimulentul de risc pentru personalul medical ce tratează pacienții diagnosticați cu coronavirus. Stimulentul – în cuantum de 2.500 de lei – se acordă, conform unei Ordonanțe a Guvernului aprobată în aprilie 2020, pe perioada stărilor de urgență. Până în prezent, în România au fost declarate două perioade de stare de urgență, caz în care medicii de la Spitalul Caracal trebuiau să primească două stimulente de risc. Bani decontați de casele de asigurări de sănătate.

 

„Sunt persoane care nici nu erau angajate în acea perioada și care au primit sporul de risc. O asistentă debutant – angajată mai târziu – figurează că a primit stimulentul chiar de două ori!”, arată sursele. Situația de la Caracal este și mai complicată: „Mai este o persoană, o altă asistentă, care era în concediu medical. A și murit femeia. Și, la fel, figurează că ar fi primit banii. Iar directoarea de îngrijiri figurează pe liste, deși n-are nicio treabă cu pacienții”.

 

O altă categorie este cea a personalului medical care susține că nu a primit niciun ban, deși a lucrat în fiecare zi cu pacienții COVID: „De exemplu, eu sunt pe listă ca fiind primit banii de două ori. Nu am luat decât o singură dată. Cealaltă sumă nu știu unde s-a dus. La fel și în cazul celorlalți colegi ai mei. Cam 20-30 de persoane. În tot spitalul sunt mult mai mulți. Unii sunt pe liste cu câte două sume primite, în realitate nu au luat nimic”.

 

Sursa Jurnalul – care povestește acest lucru – este un doctor cu zeci de ani de activitate într-un domeniu greu al medicinei. Este revoltat, spune că manevra directorilor a creat tensiune în spital. Și că directorul economic, laolaltă cu managerul spitalului sunt vinovați pentru fraudă: „Noi presupunem că banii au fost însușiți de alte persoane. L-am întrebat pe directorul economic și mi-a spus că listele sunt, de fapt, niște… ciorne! Fals! Hârtiile sunt din februarie, sume de bani au fost primite de anumiți angajați. Dar după această minune, a apărut o altă hârtie trimisă la Casa de Asigurări de Sănătate Olt în care este cuprinsă o situație și în care afirmă că returnează unele fonduri fiindcă unele persoane nu întrunesc condițiile pentru a primi aceste stimulente”.

 

Manager: „Nu știu cine naiba e pe liste”

Pe 16 februarie managerul Spitalului Municipal Caracal trimitea Casei de Asigurări de Sănătate Olt o adresă prin care confirma restituirea a 152.500 de lei. Banii fuseseră plătiți ca stimulent de risc, dar angajații care încasaseră această sumă „nu și-au depus documentele justificative”. Fapt pentru care s-a recurs la această strategie de restituire a fondurilor. În realitate, managerul Liviu Radu nu are o explicație clară: „Eu sunt manager din noiembrie. Nu știu ce s-a întâmplat mai înainte. Cel puțin, de când sunt eu nu aveau cum să fie oameni care să ia sporuri de risc două ori. Mi-e greu să cred, dar investigăm lucrul acesta. Așa că în momentul ăsta nu știu ce să vă spun. Facem și noi o investigație”.

Cât privește persoanele care nu aveau nicio treabă cu stimulentul de risc, Liviu Radu este din nou în afara problemei. Nu cunoaște numele celor puși pe liste: „Lăsați-mi un pic de răgaz. Că nu știu cine naiba e pe listă. Dom’ne, sunt și eu curios… dacă cineva și-a permis să facă treaba asta va răspunde, indiferent cine ar fi”.

 

 

CAS Olt a cerut explicații, spitalul a trimis banii înapoi

Sorina Oancea, directoarea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, explică modul în care a apărut adresa prin care conducătorii Spitalului Caracal își recunosc vina: „Am constatat  că nu făcuseră toate plățile. Am cerut explicații (...) eram contrariată. Ei au încercat niște explicații, după care au venit cu această adresă în care spun că acei bani i-au cerut în plus nejustificat!”. Directoarea CAS Olt susține că managerii spitalului din Caracal i-au transmis că… „au greșit situația”. „Organizarea și desemnarea personalului care își desfășoară activitatea cu persoanele confirmate sau suspecte COVID revine, de drept, managerului”, declară  Sorina Oancea, care are și o concluzie: „Da, este infracțiune! Sunt elemente care trebuie verificate. Noi nu avem dreptul. Există și alte organe care pot verifica”.

×