Fostul general Victor Stănculescu este internat la terapie intensivă la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Carol Davilla" din cauza agravării bolilor de care acesta suferă, spun avocaţii acestuia.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis, în 12 mai, cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani la care fusese condamnat şi a dispus ca, timp de un an, acesta să fie liber pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.
Decizia a fost atacată de procurorii militari, iar, miercuri, acest recurs a avut termen de judecată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Avocaţii lui Stănculescu au arătat, miercuri, că acesta nu s-a putut prezenta la termen din cauză că ar fi internat la Secţia de terapie intensivă a Spitalului "Carol Davilla".
Apărătorii fostului general le-au spus magistraţilor că procesul poate fi judecat, deoarece clientul lor a fost citat corespunzător, el fiind acasă la momentul în care citaţia emisă de instanţă a ajuns la domiciliul său şi a semnat-o de primire. Astfel, arată avocaţii, Stănculescu a avut cunoştinţă despre termenul de miercuri, dar, ca urmare a agravării stării sale de sănătate, a trebuit să fie internat.
După o scurtă deliberare judecătorii au decis totuşi să amâne cauza pentru 16 septembrie pentru că art. 177. alin. 5 din Codul de procedură penală prevede că în cazul bolnavilor internaţi la spital citarea trebuie făcută şi acolo prin administraţia unităţii spitaliceşti. Astfel, magistraţii au hotărât ca Stănculescu să fie citat pentru termenul din 16 septembrie atât la adresa de domiciliu, cât şi la Spitalul "Carol Davilla".
Tot miercuri, magistraţii militari de la Curtea Militară de Apel au amânat, tot pentru 16 septembrie, recursul declarat în cazul lui Mihai Chiţac, pe motiv că procurorul de şedinţă nu a luat la cunoştinţă motivele de recurs depuse de apărătorul acestuia.
Înainte de a părăsi boxa acuzaţilor Chiţac a spus că nu vrea să mai vorbească cu nimeni, pentru că "oricum nu mai prind termenul din 16".
Mihai Chiţac a fost reîncarcerat, în noaptea de 21 spre 22 iulie, odată cu expirarea termenului de eliberare provizorie, de o lună de zile, impus de instanţă pentru efectuarea unei operaţii, intervenţie care nu a mia avut lco din cauza lipsei avizului medicilor.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro