x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea pacienților transferați după incendiul de la Institutul „Matei Balș”: 4 pacienți în stare gravă

Starea pacienților transferați după incendiul de la Institutul „Matei Balș”: 4 pacienți în stare gravă

10 Feb 2021   •   13:03
Starea pacienților transferați după incendiul de la Institutul „Matei Balș”: 4 pacienți în stare gravă

Patru dintre pacienții transferați în urma incendiului produs la Institutul matei Balș sunt în continuare în stare gravă, iar 23 sunt în stare stabilă, a anunțat, miercuri, Ministerul Sănătății.

La Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București sunt șase pacienți, dintre care cinci pacienți în stare stabilă și unul în stare staționară gravă (ATI), iar la Spitalul Universitar de Urgență din București este un pacient în stare stabilă (ATI).

La Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București este un pacient în stare stabilă, la fel ca la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”.

Doi pacienți, dintre care unui în stare stabilă și unul în stare gravă (ATI) sunt la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, în timp ce la Spitalul Militar Central din București este 1 pacient în stare stabilă (ATI).

La Spitalul Clinic Nr. 1 CF „Witting” din București este un pacient în stare stabilă, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sunt trei pacienți în stare stabilă, în timp ce la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca sunt doi pacienți în stare stabilă.

Potrivit Ministerul Sănătății, la Spitalul Monza din București sunt doi pacienți în stare stabilă, iar la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București sunt șapte pacienți, dintre care doi pacienți în stare gravă și cinci pacienți în stare stabilă.

×
Subiecte în articol: matei bals incendiu