x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Streinu Cercel: 132 persoane au fost muşcate de căpuşe în minivacanţa de 1 Mai

Streinu Cercel: 132 persoane au fost muşcate de căpuşe în minivacanţa de 1 Mai

de Agerpres    |    05 Mai 2014   •   16:07
Streinu Cercel: 132 persoane au fost muşcate de căpuşe în minivacanţa de 1 Mai

132 de persoane care au fost muşcate de căpuşe s-au prezentat la camera de gardă în minivacanţa de 1 Mai, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, managerul Institutului Naţional "Matei Balş", prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

"Am avut 132 de pacienţi cu înţepături de căpuşe - două treimi adulţi, iar restul copii - în această perioadă de minivacanţă de 1 Mai", a afirmat prof. dr. Streinu Cercel.

Căpuşa Ixodes ricinus este răspândită în Europa, Africa de Nord şi Rusia Centrală, fiind un ectoparazit al animalelor şi omului, care provoacă prin înţepătura ei dermatite, anemie sau poate servi ca vector pentru diverse microorganisme patogene pentru om şi animale, dintre care mai importante sunt borrelioza Lyme şi encefalita de căpuşă.

Ixodes ricinus este cea mai răspândită specie de căpuşă din România. Atacul căpuşei Ixodes ricinus asupra omului se desfăşoară tot timpul anului, cu două maxime - în primăvară şi toamnă.

Potrivit studiilor recente, 11% dintre căpuşele de pe teritoriul României sunt purtătoarele bacteriei care declanşează boala Lyme.

×
Subiecte în articol: capuse boala lyme