x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SUA nu vor limite pentru emisiile de noxe

SUA nu vor limite pentru emisiile de noxe

de Alexandru Nastase    |    06 Dec 2007   •   00:00
SUA nu vor limite pentru emisiile de noxe
Sursa foto: STRINGER/INDONESIA/

Statele Unite incearcă să obţină sprijinul Chinei şi Indiei pentru a-i impiedica pe participanţii la conferinţa din insula Bali să impună limite emisiilor de noxe, un obiectiv care contravine poziţiei oficiale adoptate de Washington.

Statele Unite incearcă să obţină sprijinul Chinei şi Indiei pentru a-i impiedica pe participanţii la conferinţa din insula Bali să impună limite emisiilor de noxe, un obiectiv care contravine poziţiei oficiale adoptate de Washington.

Oficial, administraţia americană militează pentru adoptarea unei "foi de parcurs" privind protejarea climei şi pentru identificarea unui compromis in cadrul conferinţei din Bali pentru incheierea unui acord care să inlocuiască Protocolul de la Kyoto, care expiră in 2012. "Vrem să vedem un consens in ceea ce priveşte lansarea negocierilor. Vrem să vedem o foaie de parcurs la Bali", a declarat Paula Dobriansky, subsecretar de Stat şi şeful delegaţiei americane la conferinţa din insula indoneziană. In perioada premergătoare conferinţei din Bali, administraţia Bush a stabilit o serie de contacte cu oficialii chinezi şi indieni in incercarea de a limita rezultatele iniţiativelor menite să combată fenomenul incălzirii globale, a dezvăluit publicaţia germană, citănd o sursă familiarizată cu strategia climatică a Casei Albe.

IMPAS. Potrivit acesteia, Washingtonul speră că India şi China se vor pronunţa in cursul lucrărilor conferinţei din insula indoneziană impotriva impunerii de limite emisiilor de noxe, cel puţin atăt timp căt Statele Unite nu sunt de acord cu aceste prevederi cu caracter coercitiv sau atăt timp căt statele occidentale nu furnizează asistenţă financiară semnificativă pentru iniţiativele de protejare a mediului. In cazul in care această strategie funcţionează, Statele Unite nu vor fi considerate vinovate dacă negocierile din Bali intră in impas. "Consilierii lui Bush nu doresc inregistrarea de progrese reale in următoarele două săptămăni", a declarat o sursă de la Washington. "Dar nici nu vor să fie din nou aspru criticaţi pe plan internaţional. In consecinţă, Casa Albă caută mijloace discrete de prevenire a limitelor obligatorii impuse emisiilor", a adăugat sursa citată. Statele Unite au pierdut recent un aliat de nădejde in cadrul strategiei de refuz a regulilor stricte de protejare a mediului, şi anume Australia. Noul premier australian, Kevin Rudd, a semnat documentul de aderare la Protocolul de la Kyoto imediat după instalarea in funcţie, urmănd ca acesta să fie suspus dezbaterii in Parlament.

AJUTOR FINANCIAR PREA MIC. Ţările dezvoltate trebuie să sporească ajutorul financiar destinat adaptării ţărilor sărace la incălzirea climatică, nivelul actual al donaţiilor fiind o "insultă", potrivit unui raport al organizaţiei Oxfam dat publicităţii marţi, relatează AFP. "Statele dezvoltate nu au contribuit decăt cu o sumă de 67 de milioane de dolari la fondurile ONU destinate ajutorării celor mai sărace ţări din lume să se adapteze la incălzirea climatică", ceea ce este mult mai puţin decăt cheltuiesc americanii lunar pentru creme de protecţie solară, subliniază organizaţia umanitară. "Această cifră reprezintă o adevărată insultă, avănd in vedere că ţările cel mai slab dezvoltate au nevoie de cel puţin unu-două miliarde de dolari pentru a-şi satisface cele mai urgente nevoi de adaptare", arată autorul raportului, Charlotte Sterrett, intr-un comunicat. Conferinţa de la "Bali trebuie să abordeze cu aceeaşi fermitate şi cauzele şi efectele", a precizat ea. "Chiar dacă lumea ar inceta de astăzi să mai polueze, repercusiunile schimbărilor climatice se vor face simţite in continuare in viitor timp de 30 de ani sau mai mult. Iată de ce statele dezvoltate trebuie să ajute statele in curs de dezvoltare să facă faţă acestora. Acesta va fi de altfel semnalul adevăratelor intenţii de abordare a problemei", a adăugat ea.

SEMNAL DE ALARMĂ. Oxfam face apel in special la conferinţa de la Bali "să stabilească un proiect menit să identifice noi mecanisme de străngere de fonduri (...) Nu este vorba despre ajutoare, ci de a face astfel incăt cei mai mari şi cei mai bogaţi poluatori ai planetei să suporte costurile care se răsfrăng asupra ţărilor celor mai vulnerabile", a continuat aceasta. Oxfam evaluează la "cel puţin 50 de miliarde de dolari pe an" costurile adaptării la schimbările climatice in ţările in curs de dezvoltare.

alexandru.nastase@jurnalul.ro

Taxi ecologic

Un taxi alimentat cu energie solară a făcut ieri o escală in Bali la conferinţa internaţională a ONU privind schimbările climatice, după ce a traversat 17 ţări, printre care şi Romănia, pentru a atrage atenţia asupra fenomenului incălzirii globale, relatează Reuters. Taxiul lui Louis Palmer costă căt două maşini Ferrari, atinge o viteză maximă de 90 de kilometri pe oră şi ar putea rămăne in istorie drept prima maşină alimentată cu energie solară care face inconjurul lumii. Taxiul are trei roţi care tractează o rulotă pe care se află şase metri pătraţi de panouri solare. "Această maşină merge integral cu energie solară", a precizat inventatorul elveţian. Pănă acum a parcurs 14.400 de kilometri trecănd prin 17 ţări. Această distanţă reprezintă cam o treime dintr-o planificată călătorie cu acest taxi ecologic, care, după ce va traversa Australia, America Latină, Statele Unite şi Africa se va incheia in punctul de plecare, oraşul elveţian Lucerna, anul viitor.

"Să nu politizăm incălzirea globală"

Incălzirea globală şi politicile de dezvoltare au fost in centrul atenţiei şi la Bruxelles, unde a avut loc, zilele trecute, forumul de discuţii pe teme de dezvoltare - Development

Policy Forum, iniţiat de organizaţia Friends of Europe.

Romănia a fost reprezentată la discuţii de europarlamentarul Corina Creţu, care a avertizat asupra pericolului politizării excesive a subiectului. In opinia europarlamentarului romăn, politica de dezvoltare globală trebuie reorientată

in funcţie de schimbările aduse de incălzirea globală şi consecinţele acesteia, in

special in privinţa exploatării resurselor de energie, numai că schimbările climaterice reprezintă o provocare la care doar specialiştii pot răspunde in mod adecvat. "Sunt neplăcut impresionată să văd cum un fenomen

complex şi incă insuficient cunoscut, care naşte destule controverse in mediul

academic, care nu intruneşte consensul in legătură cu conţinutul său ştiinţific, schimbările climaterice, se transformă intr-un soi de ideologie de substituţie. Oamenilor politici trebuie să le revină o singură sarcină: aceea de a transpune in politici publice adecvate recomandările specialiştilor", crede Corina Creţu. (Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: verde! statele unite statele bali