Un copil de doi ani şi zece luni a murit noaptea trecută într-un incendiu ce a avut loc în comuna Boroaia, judeţul Suceava. Micuţul a fost lăsat singur nesupravegheat în casă, mama sa fiind plecată cu un frate mai mare în sat la tuns. De frică ca băiatul să nu iasă din casă, femeia a legat uşa de la intrare.
Mama şi-a lăsat copilul nesupravegheat în casă, pentru circa jumătate de oră. Pentru ca băieţelul să nu iasă din casă, a legat uşa cu un şnur, convinsă că nu se poate întâmpla nimic rău şi că nu va lipsi mult.
"Copilul era singur acasă. Am legat uşa c-am zis să nu iasă afară. Încă dacă nu era poate ieşea. Am lăsat un lemn mai lung (n.a. în sobă) şi nu s-a închis portiţa. Am zis că nu lipsesc decât jumătate de oră, doar cât îmi lua să-l tund pe băiat. Am legat uşa cu un şnur, nu cu altceva", ne-a povestit cu lacrimi în ochi Luminiţa Săftean, mama micuţului.
Numai că de la lemnul din sobă a pornit un incendiu puternic care a mistuit întreaga casă. "Micuţul probabil că a vrut să iasă din băcătărie, însă nu a putut deschide uşa.
A fost găsit într-o cameră lângă sobă. Se presupune că a lăsat portiţa deschisă şi de aici a pornit incendiul.(...) copilul a fost găsit lângă uşă, în vecinătatea sobei", ne-a declarat Vasile Beraru, de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Boroaia.
Vestea morţii micuţului a şocat întreaga comunitate din Boroaia. Acum familia a rămas pe drumuri cu ceilalţi trei copii. Unor vecini li s-a făcut milă şi îi vor găzdui în următoarea perioadă. Între timp autorităţile vor demara o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a ajuns la această tragedie şi cine se face vinovat de moartea copilului.