x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suntem 507,4 milioane de locuitori!

Suntem 507,4 milioane de locuitori!

10 Iul 2014   •   20:16
Suntem 507,4 milioane de locuitori!

Uniunea Europeană avea 507,4 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014, în creştere datorită sporului natural al populaţiei şi mai ales soldului migratoriu, indică primele estimări demografice publicate joi de oficiul european de statistică Eurostat.

Cele 28 de state care compun în prezent UE au astfel cu 100 milioane de locuitori mai mulţi decât în 1960, subliniază Eurostat. Populaţia a crescut în cursul anului trecut, deoarece UE conta pe 505,7 milioane de locuitori în primul trimestru al anului 2013.

Această creştere rezultă din ''sporul natural al populaţiei de 80.000 de persoane'', respectiv diferenţa dintre naşteri şi decese, şi ''dintr-un sold migrator de 700.000 de persoane'', restul creşterii datorându-se unor ajustări statistice, explică Eurostat.

În 2013, 5,1 milioane de nou-născuţi au venit pe lume în UE. Rata brută a natalităţii a scăzut în raport cu 2012, ajungând de la 10,4 la 10 naşteri la mia de locuitori.

Cele mai ridicate rate ale natalităţii au fost înregistrate în Republica Irlanda (15 la mia de locuitori), în Franţa (12,3 la mie) şi în Regatul Unit (12,2 la mie), iar cele mai mici în Portugalia (7,9 la mie), în Germania, Grecia şi Italia (8,5 la mie).

Rata brută a mortalităţii a fost de 9,9 decese la mia de locuitori în UE, stabilă în raport cu 2012. Cele mai ridicate rate ale mortalităţii au fost înregistrate în Bulgaria (14,4 la mia de locuitori), Letonia (14,3 la mie) şi Lituania (14 la mie) şi cele mai slabe în Cipru (6 la mie), În Republica Irlanda (6,5 la mie) şi în Luxemburg (7 la mie).

Prin urmare, cel mai mare spor natural pozitiv al populaţiei a fost înregistrat în Republica Irlanda, situată cu mult înaintea Ciprului, Luxemburgului şi a Franţei. Treisprezece ţări au înregistrat un spor natural negativ al populaţiei (mai multe decese decât naşteri): cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, România şi Germania.

În materie de sold migratoriu pozitiv, cele mai mari cifre s-au înregistrat în Luxemburg (+19 la mie), mult mai mult decât în Malta (+7,6 la mie) şi Suedia (+6,8 la mie), iar ţările cu cele mai mari cifre de sold migratoriu negativ sunt Cipru (-13,9 la mie), Letonia (-7,1 la mie) şi Lituania (-5,7 la mie).
În total, în 2013, populaţia a crescut în 15 ţări ale UE, îndeosebi în Luxemburg, Malta, Suedia, Austria, Marea Britanie şi Danemarca, şi a scăzut în 13, în principal în Letonia, Lituania, Cipru, dar şi în Grecia, Portugalia, Bulgaria şi Spania. (I.D)

×
Subiecte în articol: populatia UE