x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SURPRIZĂ DE PROPORŢII la primul termen din procesul lui Mircea Băsescu. Căpăţână şi-a schimbat declaraţiile. Fratele preşedintelui, BULVERSAT

SURPRIZĂ DE PROPORŢII la primul termen din procesul lui Mircea Băsescu. Căpăţână şi-a schimbat declaraţiile. Fratele preşedintelui, BULVERSAT

14 Noi 2014   •   14:28
SURPRIZĂ DE PROPORŢII la primul termen din procesul lui Mircea Băsescu. Căpăţână şi-a schimbat declaraţiile. Fratele preşedintelui, BULVERSAT

Astăzi, la Tribunalul Constanța se judecă primul termen al procesului în care fratele președintelui, Mircea Băsescu, este acuzat de trafic de influență. El este acuzat că ar fi primit, prin intermediul lui Marian Căpățână, 250.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe interlop din închisoare.

Marian Căpăţână a declarat în sala de judecată că a primit suma de 100.000 euro de la familia lui Bercea Mondial, dar că nu şi-a însuşit banii. Căpăţână susţine că i-a dat toţi banii lui Mircea Băsescu. În rechizitoriul procurorilor scria că acesta ar fi primit 250.000 de euro pentru intermedierea tranzacţiei între Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial.

În faţa acestei afirmații, fratele preşedintelui s-a declarat bulversat, relatează Antena3. Mircea Băsescu le-a spus judecătorilor că a primit un sac de bani, însă nu ar fi fost vorba despre o şpagă pentru el: "Căpăţână mi-a spus că a luat o dată 250.000 de euro, altă dată 300.000 de euro, pentru a fi folosiţi la SC Aversa. În 20.02.2012 Căpăţână a venit la mine în birou. Avea asupra lui o pungă de plastic roşie în care mi-a spus că are 300.000 de dolari. Avea o dimensiune apreciabilă, de 40 pe 30 de centimetri. Poate fi numită sac de bani. Mi-a pus practic în braţe acea sacoşă de bani şi a spus că trebuie să vină familia Anghel după ea."

Mircea Băsescu susţine că el a încercat doar să medieze scandalul dintre Marian Căpăţână şi familia Bercea atunci când certurile au escaladat: "Au vorbit despre 250.000 de euro, 600.000 de euro, 100.000 de euro. Nu au spus o sumă de bani certp. Au spus că îi dau foc casei lui Căpăţână, că îl taie. Am spus familiei Anghel că o să vorbesc cu el să le dea banii înapoi, i-am spus şi lui să restituie banii."

În ciuda declaraţiilor făcute de Mircea Băsescu, Marian Căpăţână şi-a susţinut în continuare versiunea: banii au fost şpagă de la familia lui Bercea Mondial pentru Mircea Băsescu: "Eu recunosc fapta, dar suma care a fost primită de mine de la Anghel Florin a fost remisă în totalitate către domnul Mircea Băsescu. Este vorba despre 100.000 de euro. Rolul meu în această combinaţie infectă este numai acela de a fi cărăuşul unei sume de bani. (...) Vreau să fiu judecat în proporţie cu gravitatea şi aportul pe care l-am avut în comiterea acestui fapt."

În faţa declaraţiilor celorlalţi inculpaţi în dosar, Mircea Băsescu nu a putut decât să se declare bulversat de afirmaţiile acestora.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest preventiv, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

×