x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ţara noastră, tranzit pentru droguri

Ţara noastră, tranzit pentru droguri

de Miruna Pasa Petru    |    24 Ian 2008   •   00:00
Ţara noastră, tranzit pentru droguri

Un cetăţean olandez a fost defe­rit justiţiei ieri sub acuzaţia că ar fi organizat tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de 1.172 de kilograme de canabis.

Un cetăţean olandez a fost defe­rit justiţiei ieri sub acuzaţia că ar fi organizat tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de 1.172 de kilograme de canabis. Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, drogurile urmau să ajungă în Olanda după ce ajungeau în România pe cale ma­ritimă, din Africa de Sud.

DRUMUL DROGURILOR. Adrianus Bierhuizen, aflat în stare de arest preventiv, este acuzat că în anul 2007 ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu învinuiţii Van Der Zon Nicolaas Petrus şi Broere Nicolaas. Potrivit anchetatorilor, el trebuia să asigure intrarea drogurilor în România, sub aparenţa unui import legal de bunuri aduse în Portul Constanţa, de un vas de marfă, pe o rută ocolitoare, cu escală în Portul Antwerpen-Belgia. Olandezul urma să asigure inclusiv documentele necesare transportului, activitatea fiind des­făşurată prin intermediul unei firme cu sediul în Galaţi, în cadrul căreia Bierhuizen are calitatea de asociat unic. Ulterior, acuzatul urma să expedieze canabisul în Olanda, în schimbul sumei de 200.000 de euro, din care a primit efectiv 79.000 de euro, susţin procurorii.

Potrivit anchetatorilor, containerul cu droguri a fost interceptat în Belgia, de unde, sub suprave­gherea au­to­rităţilor din această ţară, a fost lăsat să-şi urmeze traseul stabilit de acuzaţi. La data de 28 noiembrie 2007 drogurile au ajuns în Portul Constanţa Sud, unde au fost aşteptate de autorităţile române.

×
Subiecte în articol: observator