x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tariceanu indeamna - Directorii sa fie trimisi pe teren!

Tariceanu indeamna - Directorii sa fie trimisi pe teren!

de Aniela Nine    |    07 Ian 2006   •   00:00

Premierul a cerut ieri autoritatilor locale sa fie pregatite sa intervina la timp in situatia in care caderile de zapada masive prognozate vor provoca probleme. In videoconferinta cu prefectii, Tariceanu le-a cerut acestora sa nu ezite sa-i trimita pe teren, in locurile critice, chiar pe "directorii si functionarii de rang inalt". "Va solicit sa trimiteti directorii, functionarii de rang inalt in locurile critice. Nu au de ce sa stea in birou. Este suficient ca prefectul sau presedintele CJ sunt la birou si pot conduce operatiunile", a indemnat Tariceanu.

LA COMUN. O alta sarcina primita de oamenii Executivului in teritoriu a fost aceea de a trece la verificarea echiparii corespunzatoare pentru iarna a mijloacelor auto, iar acolo unde este cazul, sa fie instituite restrictii de circulatie. In plus, in Capitala, Tariceanu a sugerat autoritatilor sa recomande cetatenilor sa utilizeze cu predilectie transportul in comun, iar efectivele de Politie sa actioneze pentru a evita parcarea necorespunzatoare a autoturismelor.

×
Subiecte în articol: observator