Tătucul nostru care nu eşti în Ceruri

LA VIE EN MOV
Tătucul nostru din Cotroceni a fost la se-re-i şi a rostit o alocuţiune. O amplă alocuţiune. Acesta a promis instituţiei că după ce n-o să mai fie preşedinte promite solemn că n-o să facă uz, ca un animal, de informaţiile primite. Padon. De “volumul imens” de informaţii primite. Noi, poporul, ne folosim de această ocazie pentru a-i mulţumi încă o dată pentru succesurile repurtate şi-l asigurăm că suntem mândri c-a lucrat pentru noi. Ba chiar îi oferim şi un frumos buchet de flori, urându-i toate cele bune, cât şi un an an nou, fericit, plin de împliniri.

Acum, la ceas aniversar, nu pregetăm să-l credem pe cuvânt pe cel care ne-a marcat destinele într-un sens atât de profund. Îi vom rămâne veşnic îndatoraţi tătucului nostru şi-l asigurăm că suntem siguri că n-o să folosească nici o informaţie din “volumul imens de informaţii” la care, ca un om de stat, ba chiar ca un bărbat de stat ce e, a avut acces.

Domnule preşedinte Traian Băsescu! Vă mulţumim din inimă pentru copilăria fericită a copiilor noştri şi vă asigurăm că vă dorim cele mai mari împliniri atât de plan profesional, cât şi pe plan de viaţă. De om normal ce sunteţi. De om cu scaunul la cap. Vă iubim, domnule preşedinte. Da, vă iubim foarte, foarte mult. Ne-aţi scos ţara din căcat, ne-aţi pus pe drumul cel bun, ne-aţi scos la liman şi ne-aţIiscos, practic, din suferinţă. Plângem. Dar plângem cu lacrimi de fericire. Nu că plecaţi. Ci că veniţi. Poate că plecaţi de la Cotroceni, dar veniţi şi mai mult în inimile noastre, îndurerate că, iată, conform Constituţiei, al cărei tată şi mentor sunteţi, trebuie, pur şi simplu trebuie să închideţi o eră în urma dumneavoastră. O eră, nu doar o relaţie cu SRI. O eră, nu doar o relaţie, practice, cu oricine. Nu doar o relaţie, ci o relaţie cu oricine aveţi dumneavoastră relaţii. Dar mai ales cu poporul român, scris cu “pî” mare şi “rî” mare, domnule preşedinte. Ne vine să violăm Constituţia de ciudă, pentru că vrem să mai staţi!

Alocuţiunea rostită de dumneavoastră azi ne va marca pentru totdeauna prin simplitatea tragică a celor spuse de dumneavoastră. Dintotdeauna aţi fost aşa. Aţi folosit cuvinte simple ca să comunicaţi lucruri geniale. Sunteţi unic, domnule preşedinte, sau, dacă ne permiteţi, tătucul nostru! Şi din nou plângem. Plângem cu sughiţuri că ne lăsaţi. Numărăm zilele, numărăm nopţile cât mai avem până să vă strângem la pieptul nostru simplu, de români iubitori.

Marcant cum sunteţi, nu i-aţi uitat, în alocuţiunea dumneavoastră, nici pe cei mai mici, pe cei neştiuţi, pe acei anonimi din SRI, sau, cum superb v-aţi exprimat chiar dumneavoastră, “cel mai puţin important în funcţie salariat din SRI”. Ne întrebăm cine o fi acesta. Doamna de la curăţenie sau domnul din biroul de “Director General”?!

Rămâne să ne luminaţi, domnule preşedinte, cu lumina minţii dumneavoastră, într-o altă superbă alocuţiune viitoare. Cu stimă!