Surse din cadrul IGPR au afirmat că printre victimele reţelei care intercepta ilegal convorbirile telefonice se numără şi doi reprezentaţi ai presei, respectiv un reporter al postului Antena 1 Deva şi un corespondent local al postului Realitatea TV.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba, de dimineaţă, 36 de persoane cercetate în acest dosar au fost aduse la Curte, cu propunerea de arestare preventivă. De asemenea, pentru o altă persoană s-a propus emiterea mandatului de arestare în lipsă. La această oră, magistraţii încă audiază persoanele în cauză.
Ieri, un grup format din peste 50 de persoane care interceptau ilegal telefoanele unor politicieni, magistraţi şi oameni de afaceri a fost anihilat în cadrul celei mai complexe acţiuni de crimă organizată. Cele 53 de descinderi s-au desfăşurat simultan în Bucureşti şi alte 20 de judeţe. Membrii reţelei utilizau produse software performante, programele fiind compatibile cu cele mai noi telefoane apărute pe piaţă. Potrivit anchetatorilor, reţeaua îşi desfăşura activitatea de la începutul anului 2009. Membrii grupării, care erau conduşi de un clujean sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi infracţiuni prevăzute de Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României.