Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cel mai păzit secret referitor la evenimentele din decembrie ’89 a rămas vreme de 20 de ani cine au fost teroriştii. Fantomaticele prezenţe ale celor denumiţi în acele zile, generic, “teroriştii”, au ţinut sub foc locuri şi instituţii, au lansat zvonuri şi au indus haos şi spaimă atât în rândurile populaţiei, dar şi ale militarilor. Suntem astăzi după ani de investigaţii jurnalistice în măsură să vă prezentăm cine erau aceştia, cum erau organizaţi şi ce misiuni aveau. Este vorba de luptătorii din “Rezistenţă”, care erau pregătiţi din timp să acţioneze în clandestinitate şi chiar independent de unităţile obişnuite ale Armatei, în cazul unei iminente invazii străine a teritoriului naţional.
Reţeaua ultrasecretă a acestor luptători a fost atunci activată. Nimeni nu a dorit să îi indice pe “terorişti” până acum şi au ocolit adevărul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei şi bărbaţi, intelectuali, muncitori şi agricultori, tineri şi oameni în vârstă. Numărul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru fiecare judeţ. Continuare în pagina 2
Teroriştii din decembrie ’89: Luptătorii din “Rezistenţă”
Din 1989 şi până în prezent au înfiinţat partide politice şi filiale ale acestora, au intrat în afaceri şi în mediul instituţional al statului, alcătuind o structură de nepătruns. A fost şi preţul tăcerii lor, fiindcă în decembrie ’89 au fost folosiţi, după cum s-au simţit unii dintre ei. Apărarea României Socialiste era organizată în jurul conceptului de “război al întregului popor”, iar rolul central în organizarea acesteia îi revenea partidului unic.
REŢEAUA “R”
Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în urmă cu câţiva ani, colonelul Remus Ghergulescu, comandant în anul 1989 al Batalionului 404 Cercetare prin paraşutare în dispozitivul inamic unitatea de forţe speciale a Armatei din acea vreme, a vorbit pentru prima dată după 1989 despre existenţa acestor formaţiuni de rezistenţă.
“La nivelul MApN pentru constituirea forţelor de rezistenţă în cadrul «războiului întregului popor», doctrina de atunci, erau selecţionaţi rezervişti care majoritatea îşi satisfăceau stagiul militar în unităţi şi subunităţi de cercetare a trupelor de la diverse eşaloane”, spunea ofiţerul. “Am această convingere, deoarece în unele situaţii în care mergeam la Centrul Militar Judeţean pentru a-mi actualiza situaţia rezerviştilor, ce urmau să fie mobilizaţi în caz de mobilizare, unii dintre ei erau scoşi din evidenţele unităţii şi transferaţi în mapa «R». Care şi pentru Centrul Militar era o necunoscută. Aceasta înseamnă că în situaţii de mobilizare se creau structuri conduse de alte structuri din organigrama MApN”, îşi întărea Remus Ghergulescu afirmaţiile.
Totodată, cercetaşul a rememorat o discuţie pe care a avut-o în 1990 cu generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major în decembrie 1989, care era contrariat de activarea reţelei în timpul evenimentelor. “Venind vorba despre «terorişti» şi-a exprimat convingerea că «unele structuri pregătite pentru a acţiona în urma unei intervenţii străine au fost activate», dar nu îşi explica cum şi de către cine, deoarece mapele referitoare la aceste planuri le-a găsit, ulterior, intacte, sigilate, în fişetul din biroul pe care îl avea în sediul MApN”, ne-a spus colonelul.
Referiri la această reţea secretă a avut şi colonelul Anghel Constantinescu, ofiţer în “centrala” Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (DIA) în decembrie ’89, într-o autobiografie a sa. “Este incredibil cum aproape nimeni nu a înţeles acţiunile diversioniste ale celor de pe statul «R» din care sunt convins că făceau parte şi destui cercetaşi care s-au instruit în cadrul Batalionului 404 Cercetare cu câţiva ani în urmă”, spunea regretatul ofiţer-cercetaş.
CENTRUL DE COMANDĂ
Degeaba se întreba generalul Ştefan Guşă cum de a găsit în fişetul său mapele cu evidenţa luptătorilor din “Rezistenţă” intacte şi sigilate, întrucât la acestea aveau în primul rând acces cei care o coordonau. Aşadar, la centrele militare judeţene se centralizau într-un dosar special aceşti luptători, iar pe dosar era scris “R”.
La acest dosar nu avea acces decât comandantul Centrului Militar Judeţean, în documentele căruia era păstrat. Mai departe, dosarul era scos doar la ordin şi în momentul în care avea nevoie ofiţerul însărcinat de la Bucureşti cu această problemă. Întreaga Reţea “R” era coordonată de Direcţia Informaţii din Marele Stat Major (DIA) şi, fireşte, la nivelul conducerii acesteia evidenţa luptătorilor din “Rezistenţă” era ţinută strict.
Pavel Coruţ, şeful Biroului Contraspionaj din DIA între 1985-1989, a descris şi mai în amănunt senatorilor din Comisia care investiga evenimentele din 1989 organizarea acestei reţele. “În afară de Securitate, pe teritoriul României se afla şi Reţeaua 246 a Direcţiei Informaţii a MstM despre care bănuiesc că va vorbi amiralul Dinu Ştefan. Reţeaua 246 Internă a fost creată în 1975 pentru a preveni invadarea României fără posibilitatea de ripostă.
În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a rămas neafectat, pentru că Securitatea prin diversiune a fost blocată şi a încetat să mai culeagă informaţii pe data de 22 decembrie”, a spus Pavel Coruţ. După cum reiese din aceeaşi stenogramă nr. 46/14.02.1994, Pavel Coruţ a arătat că unitatea era condusă de colonelul Şarpe Paul, adjunctul operativ al şefului DIA, iar Spătaru Dumitru şi Bobei Zaharia erau şefii reţelei propriu-zise. Totodată, ofiţerul a precizat că la 17 decembrie au plecat în teritoriu astfel: la Timişoara, mr. Pleşan Dumitru, în Ardeal Cluj, Bistriţa, col. Vasile Păstrăvanu, în Moldova cpt. Tohan Nicuşor. Din investigaţiile noastre jurnalistice un singur lucru este în dubiu, acela că denumirea reţelei era “246”. Varianta corectă pare a fi “236”.
După fuga lui Nicolae Ceauşescu, conducerea Armatei nu avea cum să nu cunoască existenţa luptătorilor. Iar acest lucru este evident din ceea ce declară generalul Victor Stănculescu, ministru al Apărării din ziua de 22 decembrie ’89, cel care a preluat acest portofoliul după moartea generalului Vasile Milea. Însă, chiar în după-amiaza de 22 decembrie ’89 a fost anunţat la televiziune ca ministru al Apărării al noului regim, generalul Nicolae Militaru, agent dovedit al GRU serviciul de informaţii al Armatei Roşii, iar numirea a fost oficială prin Decretul nr. 3 din 26 decembrie 1989 semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu. Generalul Nicolae Militaru, care avusese înainte de a fi trecut în rezervă pentru legăturile sale cu sovieticii funcţii înalte în Armată, cunoştea despre existenţa reţelei. De asemenea, este foarte probabil ca, încă dinainte de activarea reţelei, aceasta să fi fost “virusată” de GRU.
Citește pe Antena3.ro
