Am citit că teroriştii vor să se însoare şi să se stabilească la casa lor. Cică au dat anunţuri matrimoniale prin toată lumea că vor neveste gospodine, sănătoase, făcătoare de copii sănătoşi şi care, la o adică, între două alăptări, să mai pună şi mâna pe armă. Şi cică nu puţine au fost cele care, sătule de viaţa anostă din oraşele lor, au plecat să-şi întâlnească teroristul. Ba chiar o puştoaică din Marea Britanie s-a lăsat de şcoală şi a plecat fără să-şi anunţe părinţii, în căutarea teroristului pierdut. Păi nu? Mă gândesc că teroriştii au şi ei un suflet, că-n pieptul lor bate o inimă, nu o piatră şi că, seara, după ce vor fi ucis câţi oameni vor fi ucis, vor şi ei să se ducă acasă la ei, să-şi facă un duş şi să se bage într-un pat care miroase a balsam cu aromă de levănţică. Şi poate că o nevastă i-ar mai îmbuna sau i-ar face mai blânzi, mai ales dacă renunţă şi la carne.
Cred că, de departe, cele mai bune neveste de terorişti ar fi româncele. Ele însele nişte teroriste, mereu arţăgoase şi cu critica-n gât, niciodată nu le convine nimic, de o gelozie feroce şi rele cu copiii, ar fi foarte indicate pentru caracterul dur al luptătorilor islamici. Cred că o româncă poate fi mai rea decât un terorist islamic şi cred că teroriştii nu ştiu în ce se bagă dacă acceptă o româncă să le fie nevastă. Iar dacă-şi cunosc şi soacrele din România, cred că regimul terorist islamic se află sub ameninţare directă. Eu îi previn, ca să ştie, că, dacă mergem pe principiul orice naş îşi are naşul (sau cum e aia), atunci orice terorist îşi are teroristul.
Dar cred că foarte bine ar fi s-o întrebăm pe fata aia, sora lu’ fata ailaltă, pe care nu mai ştiu acuma cum o cheamă, dar sigur o cheamă cumva, aia de-a fost măritată cu ăla micu’, Irinel sau aşa ceva, care aia e cuplată cu unu’ din Arabia Saudită sau aşa ceva şi care, chiar dacă n-o fi terorist-terorist (mă gândesc io aşa, cu capu’ meu), tot pe aproape e, dac-o pune pe fata aia să poarte basma d-aia pe faţă, că am un lapsus acuma de nu ştiu cum se cheamă vălu’ ăla.
Cică propaganda teroristă vrea să arate că terorismul nu e aşa de rău cum credem noi, oamenii ăştia prea puţin informaţi sau manipulaţi de televizor. Că e chiar bine să ucizi oameni şi să-i umileşti, să le tai capetele şi să postezi mesaje de intimidare pe internet şi pentru asta au făcut tricouri cu terorişti, jucării cu terorişti, păpuşi îmbrăcate în terorişti şi alte chestii d-astea. Nu cred că mai trece mult şi o să auzim cum un terorist o să-şi deschidă un restaurant care să se numească “La teroristu’ vesel”, în al cărui meniu să vedem cuprinse mâncăruri cu denumiri care mai de care mai interesante, cum ar fi: Muşchi de terorist pe pat de legume, ciorbă “Teroarea islamică” sau prăjitura “Terror à la crème”.
Una peste alta, vreau să-l văd şi io pe teroristu’ ăla care se încumetă să se însoare cu o româncuţă de-a noastră. Ar fi ceva cu adevărat crème de la crème.