x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TIMBRUL DE MEDIU, calculat diferit pentru benzină şi diesel. Ce FORMULĂ DE CALCUL are în lucru ministrul Mediului

TIMBRUL DE MEDIU, calculat diferit pentru benzină şi diesel. Ce FORMULĂ DE CALCUL are în lucru ministrul Mediului

07 Feb 2013   •   15:37
TIMBRUL DE MEDIU, calculat diferit pentru benzină şi diesel. Ce FORMULĂ DE CALCUL are în lucru ministrul Mediului
Sursa foto: Oana Pavelescu/Intact Images

Rovana Plumb a declarat, astăzi, că se ia în calcul o nouă variantă de calculare a timbrului de mediu. Potrivit ministrului Mediului, taxa va fi plătită în mod diferit de proprietarii de automobile cu motoare pe benzină şi a celui care va reveni posesorilor de maşini cu motor pe motorină, acestea din urmă fiind mai poluante.

Ministrul a precizat că proiectul timbrului de mediu este "în faza finală de analiză" şi că se va ţine cont de părerile exprimate în dezbaterea publică de producătorii şi importatorii de autoturisme, precum şi de poziţiile altor persoane juridice şi fizice, la şedinţa de Guvern de miercuri.

"Faţă de ceea ce am prezentat pe site-ul Ministerului Mediului ca propunere, în momentul de faţă luăm în calcul o formulă de calcul separată pentru motoarele care utilizează benzină şi pentru cele care utilizează motorină", a spus Plumb, potrivit mediafax.ro. Ea a subliniat că formula de calcul va rămâne aceeaşi, dar ar putea fi cuantumuri diferite pentru cele două tipuri de motoare, "dat fiind faptul că motoarele diesel au un plus de particule care poluează".

Întrebată de jurnalşti cum se vor diferenţia cuantumurile, Rovana Plumb a răspuns că nu vrea să facă niciun fel de precizare până nu se finalizează elaborarea modului de calcul.

Legat de faptul că unii producători au cerut pentru maşinile non Euro, Euro 1 şi Euro 2 taxe de până la trei ori mai mari, Plumb a spus că nu este vizată, deocamdată, nicio modificare faţă de propunerea existentă. Timbrul de mediu pentru aceste categorii de automobile, mai poluante, ar urma să fie mai mic cu procente cuprinse între 60 şi 90 la sută faţă de actuala taxă, dat fiind că maşinile respective au o durată mai scurtă de viaţă şi vor polua mai puţin în timp.

În legătură cu cererea producătorilor de creştere a taxei de mediu pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, dat fiind că au investit pentru dezvoltarea categoriei Euro 5, ministrul a spus că modificările se referă în special la primele două categorii, în cazul cărora timbrul de mediu va fi cu 10-15% mai mare decât actuala taxă.

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, printr-un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Noua formulă de calcul prevăzută în proiect conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic. Taxa va rămâne la aproximativ acelaşi nivel pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.

Începând cu 24 ianuarie 2013, proiectul actului normativ privind timbrul de mediu este supus dezbaterii publice şi poate fi accesat AICI.

×