x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ţinutul Secuiesc, într-o federaţie a selecţionatelor de fotbal neafiliate la FIFA

Ţinutul Secuiesc, într-o federaţie a selecţionatelor de fotbal neafiliate la FIFA

25 Apr 2014   •   14:12
Ţinutul Secuiesc, într-o federaţie a selecţionatelor de fotbal neafiliate la FIFA

Anul 2014 ar putea marca un moment inedit pentru fotbalul din România. La iniţiativa avocatului ungar Wenczel Kristof, Asociaţia Fotbalistică Ţinutul Secuiesc a fost primită, în ianuarie, în New Federation Board, o federaţie alcătuită din selecţionatele de fotbal neafiliate la FIFA. New Federation Board (Nouvelle Fédération-Board) a luat naştere în decembrie 2013 şi înglobează 43 de selecţionate de fotbal ale unor naţiuni sau comunităţi nerecunoscute, teritorii autonome sau micronaţiuni, care din motive etnice, geografice sau politice nu sunt membre ale FIFA. Din doi în doi ani, NF-Board organizează VIVA World Cup, o competiţie găzduită şi câştigată în 2012 de Kurdistan, într-o finală cu Ciprul de Nord (scor 2-1) la care au asistat 22.000 de spectatori.

Debut la Mondiale

Avocatul Wenczel Kristof este recunoscut în Ungaria pentru faptul că reprezintă interesele unor jucători precum Dzsudzsak, Gera, Kiraly sau Huszti. “În urmă cu doi ani mi-a venit ideea afilierii Ţinutului Secuiesc la NF-Board. Am luat legătura cu cei de acolo şi am început discuţiile. În ianuarie, Ţinutul Secuiesc a devenit al 43-lea membru afiliat. Anual vom fi obligaţi să jucăm două partide oficiale. În urmă cu câteva săptămâni am primit confirmarea că am fost acceptaţi la Campionatul Mondial. Asociaţia Fotbalistică Ţinutul Secuiesc a luat naştere la Budapesta, ca să nu creăm nici un fel de probleme în administraţiile locale. Turneul final va avea loc foarte probabil în august în Finlanda. Va dura 10 zile şi vor lua startul 16 echipe, dar formatul final va fi definitivat abia la data de 20 mai”, a declarat Wenczel, citat de szekelyhon.ro.

Sprijinul autorităţilor locale


Primul selecţioner al echipei a fost numit Jakab Zoltan, antrenorul echipei de fotbal în sală din Odorheiu-Secuiesc. “Dorim ca prin meciurile şi participarea la Campionatul Mondial să ducem renumele Ţinutului Secuiesc la un nivel la care nu ar fi ajuns niciodată, în locuri unde nu s-a auzit niciodată de secui. Când am luat legătura cu NF-Board erau la curent cu situaţia Ţinutului Secuiesc, ceea ce a reprezentat o surpriză pentru mine”, a adăugat Wenczel. În aceste zile, avocatul şi selecţionerul poartă discuţii cu primarii din Odorheiu-Secuiesc, Miercurea-Ciuc şi Sfântu-Gheorghe. “Am primit foarte multe reacţii pozitive. Este un demers axat pe sport şi nu vrem să amplificăm nici un mesaj politic. Asta nu înseamnă că nu vom invita persoane publice la meciurile echipei. Ne-am gândit să acordăm titluri de protectori ai echipei unor personalităţi bisericeşti. Echipa se va numi selecţionata Ţinutului Secuiesc şi nu naţionala Ţinutului Secuiesc, fiindcă vrem să rămânem deschişi faţă de Federaţia Română de Fotbal”, a completat avocatul pentru sursa citată.

Se implică Selymes?

Antrenorul Jakab Zoltan a menţionat că se poartă discuţii cu preşedinţii AJF Covasna şi AJF Harghita, dar şi cu foştii fotbalişti, actuali antrenori, Robert Ilyes şi Tibor Selymes. “Sunt jucători secui care activează în Liga I, dar selecţionarea lor va fi problematică fiindcă în august ei se vor afla în plină competiţie. Am solicitat întocmirea unei liste cu toţi jucătorii activi născuţi în Secuime ce pot fi selecţionaţi”, a subliniat Jakab.

Meci cu Himalaya

Selecţionata Ţinutului Secuiesc va debuta la data de 31 mai într-o partidă oficială pe teren propriu împotriva Himalaya. La partidă vor fi invitaţi mai mulţi oficiali ai Federaţiei Române şi Maghiare de Fotbal. În cadrul Universităţii de Vară “Tusvanyos” va avea loc o a doua partidă oficială a selecţionatei Ţinutului Secuiesc, împotriva unui adversar care “să nu creeze probleme politice”. Pe termen lung, se doreşte organizarea următorului Campionat Mondial în Ţinutului Secuiesc şi antamarea unui meci amical cu Catalunia. Selecţionata Ţinutului Secuiesc va evolua într-un echipament în culorile steagului secuiesc, la meciuri va fi intonat imnul secuiesc, iar bugetul echipei va fi asigurat de sponsori, din donaţii, şi din vânzarea mai multor suveniruri ale echipei. (D.I)

×