x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tökes cere la ONU autonomie teritorială

Tökes cere la ONU autonomie teritorială

de Aniela Nine    |    10 Aug 2010   •   00:00

Trei asociaţii ale maghiarilor au trimis ONU un document privind situaţia minorităţii maghiare din România în care se plâng de discriminări în utilizarea limbii, a fondurilor alocate, a reprezentării în administraţie, inclusiv de violenţă fizică asupra maghiarilor din România care sunt trataţi ca "cetăţeni de mâna a doua".

Drept soluţie pentru rezolvarea acestor probleme, asociaţiile semnatare cer ONU să recomande autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Intitulat "Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare în România", documentul însoţeşte Raportul de ţară al României privind discriminarea etnică care se discută azi la Geneva, la Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, şi este semnat de CNMT, formaţiunea lui Laszlo Tökes, Asociaţia Pro Regio Siculorum şi Comitetul de Iniţiativă Bolyai. "Ţinutul Secuiesc trebuie să devină o entitate administrativă regională unică, unitară. Regiunea ar trebui să aibă propriile organisme legiuitoare şi executive, bazate pe alegeri democratice în rândul propriilor cetăţeni", clamează semnatarii documentului. În plus, aceştia solicită şi acordarea statutului de limbă regională oficială pentru limba maghiară şi folosirea liberă a emblemelor secuieşti. Raportul semnat de cele trei asociaţii va fi luat în calcul alături de cel oficial al României de ONU pentru elaborarea unui raport privind situaţia minorităţilor din România şi a unor recomandări.

Acţiunea maghiarilor este criticată de Forumul Civic al românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care solicită MAE să intervină pentru a preveni "denaturarea realităţii". Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu a acuzat UDMR de murdărirea imaginii României în lume prin susţinerea unui "raport total mincinos", printre membrii delegaţiei României fiind şi membrii UDMR.

×
Subiecte în articol: observator