Odată cu pandemia, oamenii nu mai sunt atât de vehemenţi împotriva vaccinării obligatorii. Oamenii percep descoperirea unui vaccin contra COVID-19 ca pe o sursă de protecţie, susțin psihologii. Medicii recomandă vaccinarea celor cu afecţiuni cardio-vasculare cronice pentru creşterea rezistenței.
„Automat la nivel psihologic starea lor de anxietate este puternic influenţată. Tocmai din aceste considerente poziţia cetăţenilor s-a schimbat în ce priveşte vaccinarea, în sensul în care oamenii percep descoperirea unui vaccin contra acestui virus ca fiind într-adevăr o sursă de protecţie”, spune psihologul Ioana Dumitru.
Oamenii văd cu ochi buni vaccinarea împotriva Covid-19.
„Orice vaccin împotriva bolilor, care cu ajutorul vaccinurilor au fost eradicate, că sunt şi oameni de rea voinţă. Dacă ţi-ai face rău numai ţie treaba ta. Faci rău refuzând altora”, spune un bucureștean.
„Categoric. Orice posibilitate şi metodă de a eradica nenorocirea asta. Trebuie să fi inconştient să nu accepţi”, susțin oamenii.
Medicii recomandă vaccinarea în special a celor cu afecţiuni cardio-vasculare cronice pentru creşterea rezistenţei.
„Colegiul American de Cardiologie, într-o declaraţie recentă, recomandă cu fermitate vaccinarea generală a tuturor pacienţilor cu boli cadrio-vasculare cronice în vederea reducerii incidenţei altor forme de infecţie respiratorie care ar scădea rezistenţa organismului şi faţă de Coronavirus”, explică medicul cardiolog Adrian Tase.
Legea vaccinării obligatorii urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Mediafax
Galerie Foto Marele dosar REGIOTRANS, deschis de DNA în urmă cu 11 ani și 11 luni, care poartă crucea sinuciderii misterioase a milionarului Costel Comana, ajunge să fie judecat fără probele principale ale acuzării....
Galerie Foto „Să construim spitale, nu catedrale” nu e doar un slogan. Cineva chiar încearcă să construiască un spital și ne-a povestit cât de greu e să faci asta. Surprinzător sau nu, statul îți dă în cap cu...
Galerie Foto
China și-a propus să ajungă cea mai puternică economie a lumii, până la sfârșitul acestui deceniu, și cea mai dominantă forță militară a planetei, până în 2050. Beijingul atacă însă acum...
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, spune că își mută biroul în teren și anunță amenzi pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public. Acest lucru se va întâmpla de joi, când începe...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, (foto) a anunțat luni seara, la Radio România Actualități că economistul Ştefan Paraschiv, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Romaero Băneasa, va fi...
Un incendiu a izbucnit, luni seara, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au fost transportate la un alt spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar alte zeci de persoane au fost evacuate....
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarant, luni seara, că educația nu îmbolnăvește și îi învață pe copii să respecte regulile. Este un atac indirect la adresa lui Vlad Voiculescu, ministrul...
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit, luni, la „Punctul de întâlnire”, despre măsurile preconizate de autorități pentru a limita răspândirea coronavirusului, în contextul în care în România au fost...
Iranul a intensificat activităţile de purificare a uraniului în complexul nuclear din Natanz, anunţă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), conform agenţiei Reuters.
"Pe 7 martie 2021,...
Un accident a avut loc luni seara în localitatea Otopeni. Trei persoane au fost rănite, după ce o mașină s-a lovit de o autoutilitară. Printre victime sunt și doi copii. Traficul rutier este blocat pe sensul de me...
Administraţia Joseph Biden a anunţat, luni după-amiază, că este la curent cu eforturi ale serviciilor secrete din Rusia de a dezinforma în legătură cu vaccinurile anticoronavirus produse de companiile Pfizer şi...
Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat de laboratorul de la Balș că în România au fost confirmate două cazuri de in...
Uniunea Europeană a criticat, luni, restricţiile de călătorie impuse de unele ţări, în contextul unei decizii a Belgiei de a prelungi unele interdicţii până în aprilie, catalogând măsurile drept...
Peste 43.000 de români au fost vaccinați luni și au fost înregistrate 112 reacții adverse, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
Un număr de...
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza epidemiei de Covid 19. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim...