O grupare care trafica autoturisme de lux a fost anihilată de poliţiştii din cadrul IGPR,sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Potrivit unui comunicat oficial emis de IGPR, membrii reţelei traficau autoturisme închiriate de la firme de profil, pe care le înmatriculau ulterior cu acte false şi le valorificau la diverse persoane.
Din investigaţii a rezultat că gruparea acţiona încă din anul 2008, deturnând maşini de lux din Austria, Italia, Germania, Spania şi Slovenia, pe care apoi le-au transportat pe teritoriul României. În ţară le modificau elementele de identificare, documentele de proprietate şi de provenienţă.
Surse judiciare afirmă că, în majoritatea cazurilor, autovehiculele erau înmatriculate pentru prima dată în România, în posesia unor persoane juridice care îşi încetaseră activitatea sau pe numele unor persoane fizice, ale căror documente de identitate erau declarate pierdute. Ulterior, acestea erau valorificate mai departe către terţe persoane cu sume apropiate de preţul de achiziţie de pe piaţă, de aproximativ 30.000 de euro, care erau induse astfel în eroare cu privire la caracterul licit al bunului dobândit.
Pentru a destructura gruparea, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor SIAS au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în Bucureşti, judeţele Ilfov, Dolj, Vâlcea, Argeş, Timiş, Arad şi Teleorman.
Nouă persoane care fac parte din grupul infracţional au fost conduse la sediul IGPR, iar faţă de ele a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals, tăinuire şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Procurorul a dispus reţinerea a şase suspecţi, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.