x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maraton pentru viață: Patru prelevări de organe în patru orașe, în ultimele zile

Maraton pentru viață: Patru prelevări de organe în patru orașe, în ultimele zile

04 Iun 2024   •   20:15
Maraton pentru viață: Patru prelevări de organe în patru orașe, în ultimele zile

Patru prelevări de organe au fost făcute în patru orașe din țară, în perioada 30 mai-3 iunie, a anunțat marți Agenția Națională pentru Transplant (ANT). Zece oameni au primit șansă la viață în urma transplaturilor făcute.

„Maratonul pentru viață a început joi seara, 30 mai, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Datorită efortului colectiv al echipei ATI și de coordonare a spitalului din Brașov și cu acordul familiei unei paciente în vârstă de 41 de ani, diagnosticată în moarte cerebrală în urma unui AVC hemoragic, s-au prelevat ficatul, rinichii și corneea”, transmit marți reprezentanții ANT.

Conform acestora, încă o viață a putut fi salvată în urma intervenției de transplant hepatic, doi pacienți au primit șansa mult așteptată pentru un transplant de rinichi, iar alți doi pacienți se vor bucura de o viață mai bună datorită transplanturilor de cornee.

Aceasta a fost prima prelevare multi-organ în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, realizată în anul 2024.

O zi mai târziu, la Spitalul Județean de Urgență „Dr Constantin Opriș” Baia -Mare, familia unui pacient în vârstă de 73 de ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral sever, a fost de acord cu donarea de organe.

A fost prelevat ficatul, iar prin transplat hepatic o viață a fost redată unui pacient aflat în suferință. De la începutul acestui an și până în prezent, patru familii din Baia Mare au fost de acord cu prelevarea de organe.

Weekendul a început cu cea de-a doua prelevare de organe desfășurată în anul 2024 în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. În urma gestului familiei unui pacient în vârstă de 54 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral sever, au fost prelevați rinichii donatorului și doi pacienți au fost salvați de la dializă.

De asemenea, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași familia unei paciente în vârstă de 47 de ani, aflată în moarte cerebrală în urma unui anevrism rupt, a fost de acord cu donarea de organe. S-au prelevat ficatul, rinichii și plămânii.

Pentru că pe teritoriul României nu au existat receptori compatibili pentru plămâni, la Iași a fost prezentă și o echipă de chirurgi din Zurich.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: transplant maraton viata