Liga Muncitorilor "Miron Cozma" din Târgu-Jiu a marcat, ieri, împlinirea a zece ani de la mineriadele din 1999 desfăşurate la Costeşti, finalizate prin semnarea "păcii" de la Cozia.
Zeci de persoane, foşti lideri şi ortaci, au refăcut traseul minerilor de acum un deceniu. În fruntea lor s-a aflat fostul "luceafăr al huilei", aşa cum era alintat de ortacii săi, Miron Cozma. Alături i-au stat liderii de sindicat care au fost condamnaţi pentru subminarea puterii de stat.
Iniţial, manifestările au început la Târgu-Jiu, acolo unde Constantin Creţan, unul dintre "locotenenţii" lui Cozma, a înfiinţat o ligă a muncitorilor ce poartă numele fostului lider al minerilor din Valea Jiului. Conferinţa omagială, dedicată mineriadelor din 1999 de la Costeşti-Vâlcea, s-a desfăşurat la un hotel din municipiu. Aici, participanţii şi-au amintit de unde au plecat evenimentele şi cum s-au finalizat cu Pacea de la Cozia. La 4 ianuarie 1999, ortacii din Valea Jiului i-au cerut lui Cozma declanşarea grevei pe fondul nemulţumirii pierderii locurilor de muncă. Guvernul Radu Vasile anunţase închiderea a două unităţi miniere de subteran. Refuzul autorităţilor la un dialog în Valea Jiului a determinat grupul de zeci de mii de ortaci să decidă plecarea la Bucureşti. Pe jos sau în autobuze, minerii au plecat spre capitală, autorităţile refuzând şi cel de-al doilea dialog propus pentru a avea loc la Târgu-Jiu. Pe parcursul traseului, până la Costeşti, protestatarii au avut două momente de "ciocniri" cu forţele de ordine. După ce şi-au amintit ce s-a întâmplat în urmă cu un deceniu, participanţii, în frunte cu Miron Cozma, au pornit spre Vâlcea. Au ţinut neapărat să refacă traseul marşului minerilor şi s-au deplasat la Costeşti şi la Cozia.
Remember!
Fostul lider din Valea Jiului, Miron Cozma, a declarat că această deplasare nu este altceva decât un remember al evenimentelor din 1999. "Este vorba despre o masă rotundă, o discuţie, nicidecum un miting. Politicienii au făcut totul pentru a uita aceste evenimente precum grevele minerilor de la Lupeni din 1929 şi din 1977, greva CFR din 1933, greva de la Braşov din 1987, evenimentele din 1991 şi 1999. Sunt evenimente sociale, nu vrem ca aceste momente să fie şterse din istoria noastră, să intre într-un con de umbră. Noi trebuie să ne aducem aminte de ele", a precizat Cozma. Evenimentul va fi monitorizat de Poliţie şi jandarmi.
MINERIADĂ? FĂRĂ CIONTU ŞI ROMEO BEJA
În urma evenimentelor desfăşurate în ianuarie 1999 la Costeşti şi finalizate cu semnarea "Păcii de la Cozia", cinci lideri ai ortacilor au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat. Aproape toţi şi-au ispăşit pedepsele şi sunt acum în libertate. Printre participanţii la evenimentul organizat acum nu s-au regăsit Ionel Ciontu, decedat în urmă cu doi ani în Penitenciarul Jilava, şi Romeo Beja, care a părăsit ţara imediat ce a aflat că a fost condamnat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind dat şi în prezent în urmărire internaţională. Despre Ionel Ciontu, Miron Cozma a declarat că va cere ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să deschidă o anchetă pentru a stabili împrejurările morţii. În caz contrar, Liga se va adresa Curţii Europene.
Partidul lui Cozma!
"Astăzi, când ne amintim că au trecut zece ani de la evenimentele de la Costeşti, am decis să stabilesc şi ziua înfiinţării unui partid muncitoresc, deocamdată nu doresc să-i spun numele. Este o zi în care va începe o revoluţie politică. Am strâns semnăturile, am mers în ţară, am deja pe listă 28 de preşedinţi de filiale şi vă spun că va fi cel mai puternic partid din România", a declarat Miron Cozma.
"Am avut ordin să trag!"
La întâlnirea liderilor de la Târgu-Jiu a participat şi fostul prefect de Gorj, din acea vreme, Pantelimon Manta. A venit pentru a le spune ortacilor că atunci, în urmă cu zece ani, a avut ordin să tragă în ei: "O spun în premieră, ministrul Administraţiei, Vasile Roşca, mi-a cerut să emit ordin, în calitate de prefect, forţelor de ordine pentru a trage în protestatari. Am trecut prin chinuri groaznice, sunt om şi două săptămâni nu am dormit acasă, ci în biroul de la Prefectură. Mi-au cerut să dau ordin de tragere în mineri. Nu vă ascund că am emis acel ordin, l-am semnat, l-am ştampilat şi l-am dat secretarei. I-am spus să nu-l înregistreze şi să nu-l trimită decât după ce o sun eu. Aveam întâlnire la Lainici cu liderii minerilor pentru a-i convinge să se întoarcă din drum. N-am putut să-i conving pe mineri să renunţe, dar nici nu am dispus să dea drumul la ordin. M-am întors din Defileul Jiului şi am rupt ordinul pe care-l emisesem", a mărturisit Pantelimon Manta. În dosarul de la Costeşti, aceeaşi mărturie, sub prestare de jurământ, a fost depusă şi de şeful Poliţiei din Vâlcea, care a recunoscut judecătorilor că avea ordin să tragă în mineri.
Citește pe Antena3.ro