x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cei trei copii din Sântandrei şi tatăl lor, preluaţi de o echipă mixtă

Cei trei copii din Sântandrei şi tatăl lor, preluaţi de o echipă mixtă

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2024   •   10:05
 Cei trei copii din Sântandrei şi tatăl lor, preluaţi de o echipă mixtă
Sursa foto: copii Adrian Marțian

Cei trei copii, de 7, 9 şi 11 ani, precum şi tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, daţi dispăruţi luni după-amiază şi găsiţi joi de Poliţie în Serbia, după mai multe zile de căutări, au fost preluaţi de o echipă mixtă, formată din poliţişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porţile de Fier 1, a informat, vineri, IPJ Hunedoara.

Intervenţia a avut loc ca urmare a cooperării poliţieneşti internaţionale dintre autorităţile judiciare din România şi cele din Serbia, pentru asigurarea siguranţei copiilor şi respectarea legislaţiei în vigoare.

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările în acest caz şi colaborează cu autorităţile pentru protecţia minorilor şi pentru a asigura respectarea tuturor prevederilor legale.

Faţă de cei trei minori urmează să fie instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unei unităţi din subordinea DGASPC Hunedoara.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: santandrei copii Adrian Marțian