x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu: Estimez că anul acesta va fi complet modernizat primul tren prin PNRR

Grindeanu: Estimez că anul acesta va fi complet modernizat primul tren prin PNRR

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2024   •   20:45
Grindeanu: Estimez că anul acesta va fi complet modernizat primul tren prin PNRR

Estimez că, încă de anul acesta, va fi complet modernizat primul tren prin contractele semnate și finanțate prin PNRR, a anunțat marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a participat marți, în Gara de Nord București, la prezentarea a cinci vagoane și a două locomotive modernizate din fondurile proprii ale companiei CFR Călători.

Sorin Grindeanu susține că cele cinci vagoane fac parte dintr-un lot de șase vagoane de călători clasa a II-a, modernizate în conformitate cu standardele UE, la SC Atelierele CFR Grivița, prin programul investițional derulat în regim propriu de companie.

„Acestea vor fi introduse în compunerea trenurilor de călători în trafic intern și internațional, contribuind astfel la creșterea capacității de preluare a cererii zilnice de trafic. Alături de cele șase vagoane nou modernizate, CFR Călători a finalizat și lucrările la două locomotive electrice”, a scris, pe Facebook, Sorin Grindeanu.

Aceasta a amintit și cele 7 contracte, finanțate prin PNRR, pentru modernizarea a 75 de locomotive și a 139 vagoane.

„Toate cele 7 contracte (în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei, fără TVA) au fost semnate anul trecut (2023), în luna decembrie, și sunt în derulare. Estimez că, încă de anul acesta (cel mai probabil în luna octombrie), va fi complet modernizat primul tren (o locomotivă si 12 vagoane)”, a adăugat ministrul Transporturilor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tren grindeanu PNRR contracte