x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tribunalul Bucureşti decide astăzi când vor putea părinţii Mădălinei Manole să-şi vadă nepotul

Tribunalul Bucureşti decide astăzi când vor putea părinţii Mădălinei Manole să-şi vadă nepotul

08 Sep 2011   •   07:07
Tribunalul Bucureşti decide astăzi când vor putea părinţii Mădălinei Manole să-şi vadă nepotul

Dupa o amanare de cateva luni, Tribunalul Bucuresti va lua astazi o hotarare in ceea ce priveste programul de vizita al parintilor cantaretei, care s-a sinucis anul trecut. Asta dupa ce Judecatoria Buftea a stabilit deja un program pe care sotul Madalinei Manole, Petru Mircea, l-a contestat in instanta.

Parintii Madalinei Manole sunt dispusi sa faca orice pentru a-si lua nepotul acasa, iar pentru asta vor sa mearga in instanta pentru a cere custodia lui Petru junior. "Daca eu, la anii mei, as afla ca taticul meu a fost un criminal, m-as duce sa-mi schimb numele, mi-ar fi rusine de numele Manole. Copilul se va intreba 'Doamne, de ce m-ai pedepsit sa am o mama asa si sa port numele lu' tata?", a declarat Ion Manole pentru ring.

In legatura cu procesul de pe 8 septembrie, "daca nu pot sa intorc foaia, acolo voi renunta la programul de vizitare a copilului si voi cere custodia", a mai spus Ion Manole.

Pe 14 iulie s-a implinit un an de cand Madalina Manole nu mai este printre noi. A ales sa-si puna capat zilelor chiar in ziua in care ar fi implinit 43 de ani.

×