x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tribunalul Bucureşti judecă, astăzi, un nou termen în dosarul "Loteria I"

Tribunalul Bucureşti judecă, astăzi, un nou termen în dosarul "Loteria I"

14 Iun 2013   •   10:52
Tribunalul Bucureşti judecă, astăzi, un nou termen în dosarul "Loteria I"
Sursa foto: INTACT IMAGES/Christian Silva

Tribunalul Bucureşti judecă, vineri, un nou termen în dosarul Loteria I în care George Copos este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, transmite Realitatea TV. La sfârşitul lunii mai, procesul a fost amânat pentru data de 14 iunie pentru ca unul dintre inculpaţi, internat cu o boală contagioasă, să-şi poată pregăti apărarea.

În dosarul Loteria I, omul de afaceri George Copos, acţionar la firme din grupul Ana, a fost trimis în judecată în iunie 2006, la puţin timp după ce şi-a dat demisia din funcţia de vicepremier. Alături de el sunt judecaţi, pentru evaziune fiscală, Gilio Giuzepe Roza, acţionar la Ana Electronic, Ana Group, Ana Pan, administrator unic, director la societatea Rom Tour G.M. Impex şi membru fondator al Fundaţiei "ProRapid", precum şi Stelian Ioan Raţiu (administrator la firma Transilvania International).

Totodată, au fost trimişi în judecată Nicolae Cristea, fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română, membru fondator al Fundaţiei ProRapid, şi Gabriel Rogoveanu, agent imobiliar la firma Euroest Invest, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată).


×