x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cererii de contopire a pedepselor din dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian

Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cererii de contopire a pedepselor din dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian

03 Mar 2014   •   08:05
Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cererii de contopire a pedepselor din dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian
UPDATE 09:53 - Tribunalul Bucureşti a amânat luarea unei decizii în acest caz, deoarece nu a fost motivată încă decizia prin care fost Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare în Dosarul Zambaccian. "Este o dezamăgire că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu respectă legea. Cele 30 de zile trebuiau respectate. Codul de procedură penală trebuie să fie respectat", a declarat Andrei Năstase, fiul fostului premier.

--------------------------------------

Tribunalul Bucureşti va judeca, luni, cererea prin care fostul premier Adrian Năstase solicită contopirea pedepselor pe care le-a primit în dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian.

În urmă cu o lună, la 3 februarie, Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cererii fostului premier deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a motivat încă decizia prin care l-a condamnat pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian.

Adrian Năstase a fost prezent în sala de judecată, la fel şi fiul acestuia Andrei.

Cererea lui Năstase a fost depusă marţi, 21 ianuarie. Pe lângă contopirea pedepselor, Adrian Năstase ar putea primi un spor de pedeapsă dacă judecătorul va considera necesar, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui George Becali.

Adrian Năstase este încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce, pe 6 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Zambaccian. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul calităţii, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat. Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.

în dosarul 'Zambaccian', Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002 - 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul Trofeul calităţii, Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de "influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid" pentru organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calităţii în construcţii" cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.

×