x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turcescu: 50% şi o bilă...

Turcescu: 50% şi o bilă...

08 Iul 2009   •   00:00

Micşorările salariale din trustul Realitatea Caţavencu vor afecta toate eşaloanele şi se pare că nimeni nu va putea scăpa, indiferent de cuantumul salarial.

Celor sub 20 de milioane lei brut li se vor face reduceri salariale cu 10%, informează www.reportervirtual.ro, cei cu lefuri între 20 şi 40 de milioane vor primi cu 30-40% mai puţin, iar cei din conducere şi vedetele ar putea să aibă micşorări de 50%. Acum acelaşi site avansa o ipoteză cu valenţe de banc. În această situaţie, emisiunea "100%" a lui Robert Turcescu s-ar putea să se numească "50%". Asta - comentăm noi - ar însemna ca Turcescu să aibă suficiente bile în faţa patronului pentru a avea tupeul de a afişa o singură bilă... În fine, v-aţi prins.

UPDATE. Salariile au fost reduse cu mai mult de 50%, asa cum scrie Reporter Virtual, iar cei mai mulţi ziarişti vor rămâne cu 10 milioane de lei vechi.

Telesport renunţă la circa 40% din angajaţi

Postul Telesport, din grupul Realitatea-Caţavencu, a concediat aproape 70 de angajaţi din circa 150 şi îşi modifică grila de programe, începând de luni, a declarat pentru Mediafax directorul executiv al postului de televiziune, Vlad Enăchescu.

Decizia de a face aceste concedieri a fost luată, pe de o parte, pentru că organigrama postului de televiziune era "încărcată", fiind configurată pentru difuzarea meciurilor din Liga I, a explicat Vlad Enăchescu. Telesport nu a câştigat, însă, dreptul de televizare a acestui eveniment (în urma licitaţiei din 31 martie 2008, n.r.), dar nici nu a făcut, de atunci, schimbări la nivelul organigramei sau al salariilor angajaţilor, a precizat directorul postului.

"E şi situaţia actuală, de criză, pe care o traversează toţi. Trebuie eficientizate costurile. (...) Trustul nu a făcut nicio mutare de un an şi jumătate, de când sunt eu director. A încercat să păstreze toţi oamenii, dar a ajuns cuţitul la os", a mai spus Vlad Enăchescu. Concedierile au fost făcute la nivelul tuturor compartimentelor, de la partea redacţională la cea tehnică, de producţie şi la site. Vlad Enăchescu a declarat că regretă situaţia, dar crede că "nu se va mai ajunge la aşa ceva". Directorul executiv al Telesport a mai precizat că la nivelul salariilor angajaţilor vor fi modificări "foarte mici, insesizabile" şi că postul oricum "nu se putea lăuda cu salarii foarte mari".

 



×
Subiecte în articol: mass-media