x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turism - Oferte pe litoral în perioada summit-ului NATO

Turism - Oferte pe litoral în perioada summit-ului NATO

de Emilia Sava    |    04 Mar 2008   •   00:00

Hotelierii de pe litoral au pregătit oferte variate pentru începutul lunii aprilie, când în Bucureşti se va desfăşura summit-ul NATO, iar cei care vor beneficia de zile libere vor putea opta pentru un sejur la mare.



Hotelierii de pe litoral au pregătit oferte variate pentru începutul lunii aprilie, când în Bucureşti se va desfăşura summit-ul NATO, iar cei care vor beneficia de zile libere vor putea opta pentru un sejur la mare.

Pachetele de servicii turistice includ în preţ micul dejun, dar există şi oferte cu pensiune completă sau demipensiune. Până în prezent, 15 hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din municipiul Constanţa şi din staţiunile Mamaia şi Eforie au anunţat că vor fi pregătite pentru primirea turiştilor.

Cel mai mic tarif este de 88 de lei pe noapte cu TVA într-o cameră single, dar preţul poate ajunge până la 505 lei pentru o cameră dublă. Costul ofertelor variază în funcţie de categoria hotelului pentru care se optează şi de serviciile incluse. Cei care vor dori să aleagă un apartament de lux pot beneficia inclusiv de servicii pentru întreţinere corporală, dar vor scoate din buzunar 535 de lei pentru o noapte.

×
Subiecte în articol: observator