x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TVR, CNA, SRR Şi Agerpres:Buget pentru 2009

TVR, CNA, SRR Şi Agerpres:Buget pentru 2009

de Adriana V. Paduraru    |    03 Feb 2009   •   00:00

Două dintre cele mai importante instituţii publice pe piaţa de media din România – TVR şi CNA – vor avea în 2009 bugete mai mici faţă de anul trecut.



În schimb, Radioul public şi Agerpres vor primi bani mai mulţi. Celor patru instituţii li s-au alocat în total 417,53 de milioane de lei, informează Mediafax. Astfel, SRTV va avea de la bugetul de stat 183.930.000 lei, mai puţin cu peste 28,2 milioane faţă de 2008. În contul SRR vor intra 202.634.000 lei (creştere cu 43 de milioane). CNA va avea un buget de 11.467.000 lei, mai puţin cu circa 1,96 milioane de lei. De asemenea, bugetul Agerpres va creşte cu 4,26 milioane de lei, ajungând în 2009 la 19.500.000 lei.

×
Subiecte în articol: mass-media