x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ucigaşul actorului Ghenescu, un recidivist de 25 de ani

Ucigaşul actorului Ghenescu, un recidivist de 25 de ani

08 Sep 2013   •   09:24
 Ucigaşul actorului Ghenescu, un recidivist de 25 de ani
Sursa foto: constantin ghenescu

Vasile Botezatu, un recidivist în vârstă de 25 de ani, este principalul suspect în cazul crimei comise împotriva actorului Constantin Ghenescu. Potrivit anchetatorilor, acesta a recunoscut că şi-a ucis victima în scopul jafului.

Botezatu a mărturisit că ştia de la mătuşa lui, femeie de serviciu în blocul în care locuia actorul, că acesta nu închide uşa locuinţei. În urmă cu o săptămână, l-a urmărit pe acesta după ce şi-a ridicat pensia de la un bancomat, a intrat în apartament şi pentru că s-a împotrivit l-a lovit de mai multe ori cu un cuţit în zona gâtului. Apoi a furat banii şi s-a dus acasă, unde şi-a anunţat rudele că a omorât pe cineva şi se va ascunde. Din ziua comiterii crimei, Botezatu a dispărut de la domiciliu şi a fost găsit de poliţişti când, se pare, încerca să se sinucidă, po


Criminalul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat, azi n faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă pentru omor deosebit de grav, potrivit Agerpres.ro.

Pentru fapta sa, individul riscă până la 25 de ani de închisoare. 

Constantin Ghenescu a jucat în filme ca: "Occident", în regia lui Cristian Mungiu sau "Şi caii sunt verzi pe pereţi", regia Dan Chişu.

Constantin Ghenescu s-a născut pe 14.02.1944 in Alba Iulia. A absolvit în 1969 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, clasa profesorului Moni Ghelerter, fiind repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ.


×