x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UDMR a câştigat cinci din cele şase mandate de parlamentar în Covasna

UDMR a câştigat cinci din cele şase mandate de parlamentar în Covasna

01 Dec 2008   •   00:00

Potrivit rezultatelor finale date publicităţii, astăzi, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Covasna, candidaţii UDMR au obţinut cele mai multe voturi în cele şase colegii uninominale din judeţ, respectiv două pentru Senat şi patru pentru Camera Deputaţilor, potrivit Mediafax.



În cele două colegii pentru Senat, candidaţii UDMR Albert Almos şi Bokor Tibor au obţinut 16.337 voturi (55,62 la sută din voturile valabil exprimate), respectiv 19.273 de voturi (68,6 la sută). În ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, în colegiul Sfântu Gheorghe, candidatul UDMR Edler Andras a obţinut 10.164 voturi, respectiv 67 la sută din voturile exprimate. În colegiul care comasează zona Sfântu Gheorghe şi Baraolt, deputatul UDMR Marton Arpad a obţinut 7.864 voturi, reprezentând 56,29 la sută din voturi. În Colegiul Uninominal nr.3 - zona Târgu Secuiesc, deputatul Olosz Gergely a obţinut 12.551 de voturi, reprezentând 78 la sută, iar în Colegiul Uninominal nr.4, zona Covasna –Întorsura Buzăului, unde românii sunt majoritari din punct de vedere numeric, candidatul uniunii, Molnar Gabor, a obţinut cele mai multe voturi, respectiv 4.765, reprezentând, însă, doar 38,7 la sută din totalul voturilor valabil exprimate, astfel că aici se va decide viitorul parlamentar în urma redistribuirii voturilor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania voturi