x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UE dă undă verde primelor investiții de 38 de miliarde de euro prin programul SAFE. România, pe listă

UE dă undă verde primelor investiții de 38 de miliarde de euro prin programul SAFE. România, pe listă

de Redacția Jurnalul    |    11 Feb 2026   •   21:47
UE dă undă verde primelor investiții de 38 de miliarde de euro prin programul SAFE. România, pe listă
Sursa foto: Hepta/SAFE face parte din strategia Readiness 2030, prin care Comisia vrea să mobilizeze până la 800 de miliarde de euro pentru apărare până la sfârșitul deceniului

UE a aprobat primele investiții de 38 de miliarde de euro pentru apărare prin programul SAFE, iar printre statele care vor primi fonduri se află și România.

Uniunea Europeană a aprobat miercuri primele planuri naționale de investiții în apărare în cadrul programului SAFE, instrument financiar în valoare totală de 150 de miliarde de euro.

Decizia permite demararea primelor plăți către statele membre incluse în această etapă.

Planurile Belgiei, Bulgariei, Danemarcei, Spaniei, Croației, Ciprului, Portugaliei și României valorează împreună 38 de miliarde de euro, se arată într-un comunicat oficial.

„Deciziile de astăzi arată că UE nu vorbește doar despre apărare – livrăm rezultate. Prin intermediul SAFE, ne consolidăm securitatea acolo unde contează cel mai mult”, a declarat Vasilis Palmas, ministrul apărării din Cipru, țară care asigură în prezent președinția Consiliului UE.

Cele opt state se află printre cele 19 care au cerut sprijin financiar prin SAFE. Comisia Europeană a analizat și susținut aceste planuri la mijlocul lunii ianuarie.

După votul miniștrilor, Comisia poate semna acordurile de împrumut și poate vira prefinanțări de până la 15% din sumele solicitate. Restul fondurilor va fi acordat etapizat, pe baza rapoartelor transmise periodic de aceste state.

Alte opt țări, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Finlanda, au depus proiecte în valoare totală de 74 de miliarde de euro.

Executivul european le-a aprobat la finalul lunii ianuarie, iar validarea finală este programată pentru 17 februarie, la reuniunea miniștrilor economiei.

Planurile Republicii Cehe, Franței și Ungariei, care împreună valorează puțin peste 34 de miliarde de euro, nu au primit încă avizul Comisiei Europene.

Un purtător de cuvânt a precizat că instituția „nu vor specula cu privire la calendar”. Germania nu a solicitat finanțare prin acest program.

SAFE face parte din strategia Readiness 2030, prin care Comisia vrea să mobilizeze până la 800 de miliarde de euro pentru apărare până la sfârșitul deceniului.

Programul susține achiziția de echipamente, precum muniție, rachete, sisteme de artilerie, drone, sisteme anti-dronă, apărare aeriană și antirachetă, protecția infrastructurii critice, securitate cibernetică, inteligență artificială și tehnologii de război electronic.

Un criteriu esențial impune ca echipamentele cumpărate să fie produse în Europa. Maximum 35% din costul componentelor poate proveni din afara UE, SEE-AELS sau Ucraina.

Schema oferă condiții bune mai ales statelor cu rating de credit mai slab decât cel al Comisiei, deoarece acestea pot obține finanțare în condiții mai bune.

Cele 19 state participante au cerut inițial sume care depășesc plafonul de 150 de miliarde de euro.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la finalul anului trecut că succesul schemei ar putea duce la extinderea ei.

În aceeași zi, miercuri, miniștrii apărării au decis să permită semnarea unui acord cu Canada.

Acesta va permite firmelor canadiene și produselor fabricate în Canada să participe la achizițiile realizate prin SAFE. Canada devine astfel prima țară din afara Europei care intră în acest mecanism. Acordul va fi încheiat oficial după ce Parlamentul European își va da și el aprobarea.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ue safe Investitii
Parteneri