x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Uimit de imaginile cu aglomerație la cumpărături pentru Crăciun, un medic anestezist a transmis un mesaj public. Care e diferența dintre ATI și parcarea la mall

Uimit de imaginile cu aglomerație la cumpărături pentru Crăciun, un medic anestezist a transmis un mesaj public. Care e diferența dintre ATI și parcarea la mall

de Mariana Zaharia    |    23 Dec 2020   •   08:40
Uimit de imaginile cu aglomerație la cumpărături pentru Crăciun, un medic anestezist a transmis un mesaj public. Care e diferența dintre ATI și parcarea la mall

„Știți care este diferența dintre un loc de parcare la mall sau în supermarket și un loc la ATI? Vă spun eu. Nu există”! Șocat de imaginile cu aglomerație la cumpărături pentru Crăciun, un medic anestezist a transmis un mesaj public în care le spune oamenilor să fie responsabili: „Suntem în vârful pandemiei, majoritatea țărilor din Europa sunt în lockdown, doar la noi lumea se comportă de parcă nu am avea nimic”.

Amin Zahra este medic rezident în ultimul an, specializarea Anestezie Terapie Intensivă la Spitalul Clinic din Timișoara. Când a venit pandemia, a acceptat să fie detașat la Ploiești pentru că nu era suficient personal acolo. Și, într-o zi, în timp ce mergea spre casă în orașul în care lucrează acum, a văzut cozile, parcările pline de mașini.

 

„Virusul nu iartă pe nimeni”

„La fel sunt și spitalele, sufocate, dar cei care ajung aici nu o fac de plăcere. Ei nu își doresc coșuri pline și cadouri. Își doresc doar timp, pe care sigur nu l-ar irosi în pandemie, din magazin în magazin. Unde e responsabilitatea din martie, când la fiecare mergea un singur membru al familiei la cumpărături? Avem mii de cazuri, sute de decese și totuși trebuie să meargă toată familia la cumpărături, să ne înghesuim la case? Pe cine sau ce vă bazați? Pe autorități? Pe locurile inexistente la ATI? Fiți voi responsabili, judecați singuri situația. Virusul nu iartă pe nimeni. Viața trebuie trăită alături de cei dragi, nu prin magazine, pentru că ni s-a dat fără să o cerem și ni se va lua fără să fim întrebați”, a scris doctorul într-un mesaj postat public pe o rețea de socializare. Un mesaj preluat apoi de aproape o sută de persoane. Medicul le-a spus tuturor că nu scrie doar ca doctor, ci și ca fiu, frate, unchi care nu și-a mai văzut familia de un an.

 

Mulți nu au putut să lupte

I-am cerut medicului să ne dea câteva sfaturi pentru cei care merg la cumpărături, dar ne-a spus că deja aceste lucruri sunt cunoscute, și le-a transmis oamenilor: „Să cântărească bine fiecare ce-i mai important pentru el, pe termen lung. O cină bogată de Crăciun și o casă plină de oameni de Revelion? Am avut pacient un tânăr de 42 de ani. După ce a fost detubat, primul lui gând era la fiica lui de 6 ani. A visat-o în timp ce era în comă indusă. Am văzut oameni care și-au dorit să lupte și au reușit, dar, din păcate, am văzut și persoane care nu au mai reușit. Am văzut cât de puternică este legătura dintre un părinte și copilul lui. Și mi-am dovedit că sunt mai puternic decât credeam, că pot face față provocărilor. Când am ales să fiu detașat nu se știau foarte multe despre corona, dar mi-am dorit mult să ajut”, ne-a spus medicul. Și a mai spus și că vom trece peste pandemie și că le transmite celor care se înghesuie la mall că nu merită să își riște viața pentru nimic.

E un fel de ruletă rusească. Oricine poate muri. Acum câteva luni părea că mor cei în vârstă și cu alte boli. În realitate, toți suntem expuși acestui risc. Amin Zahra, medic rezident ATI

×
Subiecte în articol: Amin Zahra