x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultimele ore din viaţa tinerei care a fost ucisă în Italia

Ultimele ore din viaţa tinerei care a fost ucisă în Italia

de Adriana Oprea-Popescu    |    07 Mai 2014   •   16:42
Ultimele ore din viaţa tinerei care a fost ucisă în Italia

Andrea Cristina Zamfir avea 26 de ani şi trăia în Florenţa, Italia. Locuia cu chirie, împreună cu prietenul ei, tot român, într-o casă aflată la doar câţiva kilometri de podul sub care avea să fie ucisă. Andrea era prostituată şi făcea asta pe cont propriu; îşi agăţa clienţii direct de pe stradă, fără vreun “protector” sau vreo intermediere. Din acest motiv, anchetatorilor le este greu să stabilească, cu exactitate, locul în care ea s-a întâlnit cu cel care avea să o ucidă.

Ultima convorbire telefonică
În seara zilei de duminică, 4 mai a.c., Andrea a ieşit din casă, iar prietenul ei ştia unde merge: între Novoli şi Cascine, locul în care îşi fac veacul prostituatele din Florenţa. Mai târziu, în jurul 22:30, cei doi au vorbit la telefon. Banalităţi. “Salut”, “Ce faci?”, “Când te întorci?”, “La revedere”. În mai puţin de o oră, fata avea să-şi întâlnească, la marginea trotuarului, criminalul. O prostituată va fi întotdeaună o victimă uşoară. E lesne de urmărit şi de vânat. Fata a urcat singură în maşina criminalului, crezând că bărbatul e doar un simplu client. Au mers într-un loc retras. La marginea oraşului Florenţa, sub un pod. E o zonă frecventată de prostituate, dar şi de consumatorii de droguri. Acolo, el a pus-o să se dezbrăce complet (când a fost găsită, ea mai avea doar şosetele şi adidaşii în picioare), a pus-o să stea în genunchi pe pământ şi a legat-o cu braţele întinse de o balustradă de metal aflată sub pod. Apoi, a abuzat-o sexual, provocându-i grave leziuni interne.

Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit luni dimineaţă, de un om care plecase la plimbare, cu bicicleta, la marginea Florenţei. El a anunţat poliţia, spunând că “femeia este goală, legată, cu braţele deschise, ca şi cum ar fi răstignită”. Anchetatorii nu cred însă că agresorul a urmărit vreun ritual. Consideră că asasinul a ales doar cel mai convenabil mod de a-şi imobiliza victima, profitând de prezenţa acelei balustrade.

Modus operandi
Fata a fost ucisă, cel mai probabil, la miezul nopţii. Corpul ei era cald încă, atunci când au sosit carabinierii, dar în acea dimineaţă soarele era puternic, aşa că doar legiştii vor putea stabili, cu certitudine, data exactă a morţii.  Autopsia cadavrului va fi gata în cursul zilei de astăzi.
La examinarea preliminară, s-a constat că victima fusese sodomizată cu un băţ, agresiune care, cel mai probabil, i-a cauzat şi leziunile interne, dar şi hemoragia ce a provocat decesul tinerei.

A urmărit criminalul acest rezultat final? L-a luat, cel puţin, în calcul. Atunci când a părăsit locul faptei, el a plecat cu hainele şi cu telefonul mobil al victimei, pe care le-a aruncat la o distanţă de circa un kilometru de pod. Poliţiştii le-au găsit şi au început expertizarea lor. Deocamdată, nu au descoperit niciun indiciu care să-i ajute în anchetă. “Victima vorbea puţin la telefon”, a declarat unul dintre anchetatori jurnaliştilor italieni de la cotidianul “La Nazione”. “Există în agendă nume şi numere, poate chiar şi ale unor clienţi, dar ea şi criminalul s-au întâlnit pentru prima dată duminică”.

Atunci când agresorul a plecat de la locul faptei, victima trăia. Echimozele de la încheietura braţelor ei arată că Andrea a încercat să scape de legăturile ce o ţintuiau de acea balustradă.

Zona respectivă nu este una total izolată. La circa 150 de metri de pod se află o casă. Femeia de 40 de ani care locuieşte acolo împreună cu prietenul ei îşi aminteşte că a auzit ţipetele fetei, în jurul orei 23:30. Era singură acasă, i-a fost frică şi s-a baricadat înăuntru. N-a ieşit s-o ajute pe fată, dar nici n-a sunat la poliţie.  

“E un criminal în serie”
Procurorul de caz, Paul Canessa suţine că: “Putem spune cu certitudine că autorul este un criminal şi că el este un criminal în serie.” Anchetatorii sunt siguri că acest caz are legătură cu alte atacuri similare petrecute, în ultimii 10 ani, victime fiind cinci femei din Florenţa şi alte patru din oraşul învecinat, Prato. La rându-i, şeful secţiei de poliţie din Florenţa, Lorenzo Bucossi, a explicat că ancheta se va extinde şi în alte provincii ale Italiei. Vor fi reanalizate toate cazurile similare, iar victimele care au supravieţuit atacurilor vor fi reaudiate.

O italiancă de 46 de ani, tot prostituată, a supravieţuit unui atac aproape identic. În martie 2013, ea a fost găsită legată de aceeaşi balustradă, de trecătorii care au auzit-o ţipând după ajutor. Fusese violată, iar leziunile interne au fost atât de grave, încât a avut nevoie de trei săptămâni de spitalizare. Conform presei din Italia, anchetatorii au reuşit atunci să obţină o probă nesperată: profilul ADN al atacatorului, din saliva sa, rămasă pe banda de scotch cu care fusese legată victima. Au existat atunci şi doi suspecţi. Unul dintre ei a fost reverificat zilele trecute, poliţia constatând că nu există nimic care să-l lege de crimă. Celălalt suspect fusese cercetat pentru că în 2006 a legat cu frânghie o prostituată, pe care apoi a torturat-o. În 2009, el a fost însă achitat de judecătorul de instrucţie.

Indiciu sau pistă falsă?
Conform publicaţiilor italiene, în cazul tinerei românce criminalul a legat mâinile victimei de balustradă folosind o bandă scotch pe care doar Spitalul Universitar din Careggi o utilizează, pentru ambalarea diverselor colete. Este o bandă distinctă: are culoarea albă şi e inscripţionată cu numele spitalului, scris cu verde.

Mai mult, acelaşi tip de bandă se pare că a fost folosit şi în martie 2013, pentru imobilizarea unei alte victime, în acelaşi mod şi în acelaşi loc.

Poliţiştii au început deja verificările la Spitalul Universitar din Careggi. Surse medicale le-au declarat jurnaliştilor de la “IL TIRRENO” că acea bandă scotch, găsită asupra victimelor, a fost folosită de departamentele tehnice ale spitalului din 2006 şi până în urmă cu două luni, când ea a fost înlocuită cu bandă de scotch uzuală, de culoare maro. 

Spitalul Universitar Careggi este cel mai mare spital din Toscana şi al treilea ca mărime în Italia, având peste 6.000 de angajaţi. Banda respectivă putea fi subtilizată şi folosită fie de unul dintre aceşti angajaţi, fie de cineva care lucra pentru firmele din afară, cu care spitalul avea contracte. 

Deocamdată, anchetatorii nu au niciun suspect. Doar un portret robot, realizat în baza declaraţiilor victimelor ce au supravieţuit atacurilor, care nu a fost încă difuzat presei. Victimele l-au descris pe atacator ca fiind “un italian, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani, îndesat şi cu început de calviţie.”

×
Subiecte în articol: Andrea Cristina Zamfir