x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat a fost lovit de metrou în staţia Dristor 1

Un bărbat a fost lovit de metrou în staţia Dristor 1

26 Mai 2014   •   13:09
Un bărbat a fost lovit de metrou în staţia Dristor 1

Un bărbat în vârstă de 35-40 ani a fost lovit luni, în jurul orei 11,00, de garnitura de metrou la staţia Dristor 1, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Persoana a fost transportată la Spitalul Floreasca, având fracturi la picioare şi la o mână. Victima a fost găsită pe calea de rulare a metroului.

Din primele cercetări reiese că bărbatul a fost conştient, dar la momentul sosirii SMURD el îşi pierduse cunoştinţa.

Nu se cunosc cauzele acestui incident, poliţiştii urmând să facă cercetările necesare.

ISU Bucureşti a trimis la faţa locului o ambulanţă SMURD, maşina de urgenţă de la Spitalul Floreasca şi un echipaj de descarcerare, pentru cazul în care victima era încarcerată.

×
Subiecte în articol: dristor 1 lovit de metrou