Un bătrân de 74 de ani din Baia Mare a murit, sâmbătă, în timpul pelerinajului de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, după ce i s-a făcut rău chiar înainte de începerea liturghiei.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat că pelerinul a făcut un stop cardio-respirator neresuscitabil şi nu a putut fi salvat.
"Când a intrat în stop cardio-respirator se afla la distanţă de cortul de intervenţii medicale şi aparţinătorii l-au adus în stare gravă şi nu ne-au apelat pe noi să intervenim. Colegii mei au încercat resuscitarea, dar fără succes. Din spusele celor apropiaţi avea antecedente cardiace", a spus dr. Peter Szilard.
Potrivit sursei citate, în timpul pelerinajului echipele de intervenţii medicale au acordat primul ajutor unui număr de 161 de persoane, dublu faţă de anul precedent. Numărul mare de cazuri medicale se datorează faptului că a fost foarte cald şi mulţi pelerini au leşinat.
"90 la sută din cazuri au fost lipotimii, dar am avut şi câteva cazuri de hipertensiune arterială, probleme cardiace, dureri abdominale, intoxicaţii alimentare şi entorse", a explicat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Doar opt persoane cardiace sau hipertensive au fost transportate la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc pentru tratament de specialitate, iar restul pacienţilor nu au avut nevoie de internare.
În timpul marelui pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc, la care au participat aproximativ 150.000 persoane, au fost organizate cinci puncte fixe de prim ajutor, au fost pregătite să intervină peste 20 de ambulanţe, unele aduse din oraşele mai mari ale judeţului şi au fost mobilizaţi peste 100 de membri ai personalului medical.