x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un fost jandarm din Dej a fost găsit mort în casă. De ce bănuiesc vecinii că s-a spânzurat bărbatul

Un fost jandarm din Dej a fost găsit mort în casă. De ce bănuiesc vecinii că s-a spânzurat bărbatul

03 Iul 2014   •   14:18
Un fost jandarm din Dej a fost găsit mort în casă. De ce bănuiesc vecinii că s-a spânzurat bărbatul
Sursa foto: Un fost jandarm din Dej a fost găsit mort în casă. Bărbatul s-ar fi spânzurat din cauza datoriilor

Un fost jandarm din Dej a fost găsit, joi, spânzurat în propriul apartament. Bărbatul de 43 de ani nu a mai răspuns la telefon de aseara, iar apropiații săi au început să aibă suspiciuni. Pompierii au urcat la etajul 4 al blocului, unde locuia fostul jandarm, şi au intrat în apartament. Aceştia l-au găsit pe bărbat fără suflare, spânzurat în holul apartamentului, scrie dejeanul.ro.

Bărbatul, pensionat pe caz de boală de 4 ani, avea două fetițe, de 10 și 14 ani, și suferea din cauza divorțului prin care a trecut anul acesta, motiv care l-a să se apuce de jocurile de noroc. El lucra ca și taximetrist pentru a câștiga bani în plus, însă vecinii susțin căp acesta avea datorii.



×
Subiecte în articol: jandarm mort jandarm spanzurat