x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un mafiot italian a fost prins la Arad

Un mafiot italian a fost prins la Arad

de Petru Zoltan    |    07 Ian 2008   •   00:00

Italianul Testa Severino, in vărstă de 47 de ani, urmărit internaţional de Interpol pentu trafic de armament şi droguri, a fost reţinut de poliţiştii arădeni in seara zilei de 5 ianuarie, in localitatea arădeană Frumuşeni.


Italianul Testa Severino, in vărstă de 47 de ani, urmărit internaţional de Interpol pentu trafic de armament şi droguri, a fost reţinut de poliţiştii arădeni in seara zilei de 5 ianuarie, in localitatea arădeană Frumuşeni. Asupra lui Testa Severino s-au găsit un paşaport şi un permis de conducere false, pe numele altei persoane, acte cu care acesta se legitima. După ce a fost amprentat, autorităţile italiene au confirmat că Severino este cel căutat. Autorităţile italiene au emis un mandat de arestare pe numele italianului pentru infracţiuni din domeniul crimei organizate. Testa Severino se ascundea impreună cu fiul său in Romănia de aproximativ două luni şi era găzduit de un afacerist italian, din Arad, care deţine un restaurant şi o cafenea. "Gazda" a declarat anchetatorilor că nu ştia că prietenul lui este urmărit internaţional, dar şi că nu ii cunoştea identitatea reală. Testa Severino a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat in cursul zilei de ieri Parchetului de pe lăngă Curtea de Apel Timişoara in vederea emiterii unui mandat de arestare provizoriu, necesar executării mandatului european de arestare.

×
Subiecte în articol: observator