x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un martor la accident susține că mașina lui Dan Condrea nu avea 150 km/h

Un martor la accident susține că mașina lui Dan Condrea nu avea 150 km/h

25 Mai 2016   •   12:53
Un martor la accident susține că mașina lui Dan Condrea nu avea 150 km/h

Gabriela Monica Pelin - femeia care susține că a fost martor la accidentul în urma căruia a murit Dan Condrea - declară că mașina condusă de acesta nu avea 150 km/h în momentul impactului cu un copac, ci o viteză mult mai mică.

Femeia a mai spus că nu crede în varianta unei sinucideri. Potrivit acesteia, Condrea ar fi încercat să redreseze mașina, dovadă fiind urmele de la fața locului, însă nu înțelege de ce nimeni nu le-a măsurat.

Gabriela Monica Pelin a intrat prin telefon miercuri la Antena 3 și a dat explicații în legătură cu împrejurările în care s-a produs accidentul lui Dan Condrea.

Astfel, femeia spune că, la un moment dat, a fost depășită de o mașină condusă de un bărbat care vorbea la telefon. Ea avea o viteză de 80 km/h, iar cealaltă mașină nu avea mai mult de 100 km/h.

"Eu eram cu copilul în mașină și pe șosea nu mai era nimeni decât eu și cealaltă mașină. După ce m-a depășit, pot să spun că l-am văzut mereu în față. Nu am văzut impactul când a intrat în copac, ci am văzut cum a derapat de pe șosea și apoi am auzit o bubuitură. Pur și simplu a dispărut de pe șosea. Au început să zboare tot felul de piese. La locul acela era un biciclist care făcea semne disperate să opresc. Am coborât din mașină cu telefonul în mână și am văzut cealaltă mașină în șanț. Am fugit acolo și domnul cu bicicleta a venit cu mine și i-am zis: haideți să căutăm ceva, pe cineva. Prima dată am căutat să văd dacă există supraviețuitori. Biciclistul a zis că el nu mai poate să coboare că i s-a făcut rău. Bărbatul era cu fața în jos, se vedea spatele și cămașa ruptă. Nu am pus mâna pe el. Am găsit un portofel. Am căutat în portofel și am găsit doar un permis de conducere. Am citit numele — Dan Condrea Alexandru și CNP-ul pentru a-mi da seama de vârsta dânsului", declară femeia.

Ea mai susține că a găsit un telefon în iarbă, însă mai era unul care suna continuu.

Femeia a precizat că, imediat după ce a ieșit din mașina sa, a apelat numărul de urgență 112, la ora 18,47.

Potrivit acesteia, la scurt timp de la accident, a venit o mașină cu un polițist de la Rutieră, care trecea întâmplător prin zonă. Ulterior, prima mașină de poliție a ajuns cam la cinci minute, după care au venit alte echipaje și pompierii.

Ea afirmă că a fost dusă, după aproximativ o oră, la secția de poliție împreună cu biciclistul, unde au dat declarații, fără ca de atunci să mai fie chemată de anchetatori. 
Condrea a murit duminică seară, în urma unui accident produs pe un drum din județul Ilfov, în apropiere de localitatea Buftea.

 

Agerpres

×
Subiecte în articol: hexi pharma accident dan condrea