x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficial Ungaria: Există probleme cu România care pot fi soluţionate dacă trecem de gândirea STATULUI NAŢIONAL

Oficial Ungaria: Există probleme cu România care pot fi soluţionate dacă trecem de gândirea STATULUI NAŢIONAL

de Agerpres    |    15 Mar 2014   •   09:57
Oficial Ungaria: Există probleme cu România care pot fi soluţionate dacă trecem de gândirea STATULUI NAŢIONAL

Secretarul de stat Ivan Baba din Ministerul de Externe al Ungariei susţine că România şi Ungaria sunt animate de foarte multe idealuri comune, dar că există şi probleme, care pot fi rezolvate doar 'dacă trecem de gândirea în termenii statului naţional'.

'Avem foarte multe idealuri comune, statul de drept, valorile democratice, de fapt idealurile acestei revoluţii sunt ocrotite astăzi de către UE şi de România şi Ungaria. Forţa noastră stă în uniune, prin care înţelegem atât relaţiile maghiaro-maghiare, cât şi relaţiile dintre Ungaria şi România. Această cooperare a celor două ţări a avut rezultate şi la tratativele duse în legătură cu bugetul pentru 2014-2020 al UE, când cele două ţări au reuşit să obţină împreună resurse semnificative. Există însă probleme nesoluţionate în relaţia celor două state şi aceste probleme pot fi soluţionate doar dacă trecem de gândirea în termenii statului naţional', a declarat, potrivit traducerii oficiale, Ivan Baba, vineri seară, la o recepţie oferită de consulul general al Ungariei la Cluj, Janos Magdo.

În discursul său, Ivan Baba s-a referit şi la relaţiile româno-maghiare din Cluj-Napoca, precum şi la problema utilizării limbii maghiare în administraţie.

'Chiar dacă, cu paşi mici, Clujul a pornit pe acest drum, am constatat că există plăcuţe pe monumente în cinci limbi şi există o serie de evenimente multiculturale în Cluj, iar eu salut faptul că în 2015 Clujul va fi Capitala europeană a tineretului. Însă Clujul mai are câte ceva de făcut, ar putea demonstra că îi consideră pe etnicii maghiari care trăiesc aici, în număr de 50.000, o valoare, prin introducerea inscripţiilor bilingve şi utilizarea limbii maghiare în administraţie', a spus Ivan Baba, conform traducerii oficiale.

După încheierea mesajului rostit în limba maghiară, Ivan Baba a avut şi un scurt mesaj în limba română.

La recepţia oferită de consulul general al Ungariei la Cluj, Janos Magdo, cu ocazia Sărbătorii Naţionale a Ungariei, au participat, printre alţii, prefectul Gheorghe Vuşcan, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi primarul Emil Boc.

×
Subiecte în articol: Ungaria romania stat national