În fiecare zi, peste 1.000 de copii cu vârste sub cinci ani mor la nivel global din cauza unor afecţiuni provocate de apa poluată, lipsei salubrităţii şi a igienei precare, a precizat UNICEF, luni, la New York.
Un total de 190 de milioane de copii din 10 ţări africane sunt în pericol, potrivit unui nou raport realizat de această organizaţie.
Situaţia este mai gravă în ţările din vestul şi centrul Africii precum Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Coasta de Fildeş, Guinea, Mali, Niger, Nigeria şi Somalia, se mai precizează în raport.
Multe dintre aceste state sunt afectate de instabilitate şi de conflicte armate, care îngreunează şi mai mult accesul copiilor la apă curată şi igienă.
Miercuri este marcată Ziua Mondială a Apei. Tot miercuri, debutează la New York Conferinţa ONU privind Apa. Scopul acestui eveniment este acela de a analiza gradul în care pot fi realizate obiective stabilite la nivel internaţional, inclusiv Obiectivul ONU de Dezvoltare Durabilă privind accesul la apă curată pentru toţi până în 2030.
Potrivit ONU, două miliarde de persoane la nivel global - una din patru - nu dispun de acces la apă curată.