x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vaccinarea anti-COVID, la medicul de familie

Vaccinarea anti-COVID, la medicul de familie

24 Mar 2021   •   21:30
Vaccinarea anti-COVID, la medicul de familie

Campania de vaccinare merge şchiopătând, dar ar putea prinde viteză dacă în joc ar intra şi cabinetele medicilor de familie. Din luna aprilie, acest lucru va fi posibil. Un medic de familie din Braşov, cu aproximativ 1.300 pacienţi, spune că o imunizare cât mai rapidă este şansa noastră de salvare.

Valeriu Gheorghiţă vrea să ştie până la finalul acestei luni câte cadre medicale sunt dornice să intre în campanie şi să se ocupe de vaccinarea propriilor pacienţi.

Simina Diaconu, medic de familie din Braşov, cu aproximativ 1.300 pacienţi, este „pentru”. Spune că o imunizare cât mai rapidă este şansa noastră de salvare.

„Mulţi dintre colegii mei participă la vaccinare în centrele dedicate, dar odată ce vom avea mai multe vaccinuri ar fi o soluţie bine-venită să putem vaccina în cabinetele noastre. Noi facem această activitate, este de competenţa noastră, facem vaccinuri de mult timp, suntem antrenaţi în acest sens”, spune medicul Simina Diaconu.

Pentru asta e nevoie şi de dotări. Simina Diaconu le are deja în cabinetul ei. Probleme ar putea fi în cabinetele din zonele defavorizate.

„Există o legislaţie pe care o respectăm şi pentru celelalte vaccinuri şi, evident, am putea face vaccinarea anti-Covid cu vaccinurile care se pretează la transportul şi depozitarea în cabinete noastre. (...) Nu cred că ar implica personal suplimentar în afara echipei care există în cabinet, adică medic, asistentă. Avem medicaţia de urgenţă aşa cum există şi în centrele de vaccinare, în cazul în care ar apărea efecte secundare”, adaugă medicul de familie.

Activitatea ar trebui organizată în afara programului obişnuit de lucru, astfel încât pacienţii care vin la controale să nu aibă de suferit. Evident, personalul ar trebui plătit pentru această activitate suplimentară, susţin cadrele medicale.

În plus, munca celor programaţi la vaccinare ar fi uşurată. Medicul face programarea, iar informaţiile vor fi introduse în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare. Medicii care vor să partice au timp de gândire.

„În România avem peste 11.000 de medici de familie şi (...) aşteptăm zilele următoare să finalizăm o analiză cu privire la distribuţia demografică şi la nivelul localităţilor. În localităţile unde nu sunt medici de familie vom merge cu centre mobile”, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Vaccinul trimis cabinetelor ar urma să fie AstraZeneca sau Johnson&Johnson.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: imunizare la medicul de familie