x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vaccinările, raportate on-line în Registrul Unic

Vaccinările, raportate on-line în Registrul Unic

de Steluta Indrei    |    01 Sep 2011   •   21:00

De la 1 septembrie 2011, in premie­ra, toate vaccinurile trebuie inscrise in Registrul Unic de Vaccinari. De la aceasta data a intrat in vigoare ordinul ministrului Sanatatii privind raportarea on-line in Registrul Unic de Vaccinari. Toti medicii din maternitati, cabinete medicale individuale si cabinete medicale scolare au obligatia de a asigura vaccinarea corecta a copiilor si de a introduce datele privind vaccinarile efectuate in Registrul Unic de Vaccinari. Aceasta obligatie le revine atat medicilor din sistemul public, cat si din cel privat. De asemenea, trebuie introduse datele privind vaccinarile obligatorii si gratuite efectuate in cadrul Programului Na­tio­nal de Imunizari, dar si cele privind vaccinurile optionale.

Introducerea datelor in Registru se va face in etape. Pana la data de 31 decembrie 2011, medicii sunt obligati sa introduca datele in acest registru pentru toti copiii nascuti incepand cu data de 1 septembrie 2007, inscrisi pe listele proprii. De la 1 ianuarie 2012 urmeaza ca raportarea on-line a vaccinurilor sa se realizeze in timp real.

'Registrul Unic de Vaccinari ne va asigura o imagine clara a mo­da­li­tatii de vaccinare si un mai bun con­trol pentru prevenirea bolilor trans­misibile. Acesta va reprezenta baza tehnica de date, on-line, la ni­vel national, privind vaccinarile co­piilor si adolescentilor din Romania, structurata pe inregistrari indivi­duale, cu asigurarea con­fi­den­tialitatii datelor cu caracter perso­nal', a declarat Ritli Ladislau, mi­nistrul Sanatatii.

×
Subiecte în articol: observator