x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vâlcea - Atac la onoarea lui Gutău

Vâlcea - Atac la onoarea lui Gutău

de Andreea Căprescu    |    25 Mar 2010   •   00:00

Prefectul de Vâlcea a trimis o adresă Primăriei în care a solicitat revocarea hotărârii de consiliu local, în baza căreia Mircia Gutău a fost numit cetăţean de onoare, precum şi revocarea hotărârii prin care regulamentul privind acordarea acestui titlu a fost modificat şi completat. „Înştiinţarea a fost transmisă primăriei, urmând să fie luată în discuţie în consiliul local şi în funcţie de constatări, vom vedea ce se întâmplă", a declarat Ioan Filip, subprefectul de Vâlcea. Reprezentanţii Primăriei spun că aceasta este o procedură prealabilă. „Adresa va fi luată în considerare şi pusă în discuţie la următoarea şedinţă de consiliu local, de la sfârşitul lunii aprilie. Este o procedură prealabilă şi  nu cunosc motivaţia ei. Se impune practic, reanalizarea situaţiei",a afirmat Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Consilierii locali din Râmnicu-Vâlcea au rescris regulile pe 15 februarie pentru ca ex-primarul Gutău să poată primi din închisoare, titlul de Cetăţean de Onoare. Aleşii au votat însă pe baza unui document care nu a fost declarat legal înainte de a intra în dezbatere, pe motiv că secretarul l-a primit cu întârziere. Reprezentanţii Primăriei spun că a fost vorba doar despre un viciu de procedură, nu despre vreo ilegalitate. Potrivit noului regulament aprobat prin HCL nr. 35/15.02.2010, distincţia oferită edilului arestat pentru luare de mită nu poate fi retrasă.

×