x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valul disponibilizărilor continuă: Uzina Mecanică Plopeni şi Rolem Codlea îşi trimit muncitorii acasă

Valul disponibilizărilor continuă: Uzina Mecanică Plopeni şi Rolem Codlea îşi trimit muncitorii acasă

13 Noi 2008   •   00:00

Peste 29.000 de muncitori vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului. După Oltchim şi Kraft, a venit rândul altor companii să îşi trimită muncitorii în şomaj tehnic. Trei firme mari din judeţul Prahova au anunţat concedieri colective. Cea mai gravă situaţie este la Uzina Mecanică Plopeni, unde peste 700 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă. Vor primi, însă, salarii compensatorii pentru 3 ani. Tot în Prahova, firma de confecţii Linea a anunţat că va renunţa la 180 de angajaţi, în timp ce producătorul de mobilă Anteco va disponibiliza 78 de muncitori.



În judeţul Braşov, Rolem Codlea va disponibiliza 1.000 din cei 1.800 de angajaţi, fără ca aceştia să beneficieze de salarii compensatorii. Societatea Oţelinox din Târgovişte este şi ea afectată de criza mondială. 800 de salariaţi stau acasă până pe 30 noiembrie, din cauza reducerii drastice a comenzilor de producţie. Criza economică mondială îşi face simţite efectele şi în judeţul Iaşi. Una dintre societăţile care au disponibilizat personal este fabrica de textile Teba. În ultimele luni, aproximativ 300 de persoane au fost trimise acasă. De anul viiitor, însă, toţi vor trebui să-şi găsească un alt loc de muncă întrucât societatea se va muta într-o altă ţară unde forţa de muncă este mult mai ieftină. Disponibilizări au fost făcute şi la societatea ieşeană Antibiotice. Oamenii au primit salarii compensatorii în funcţie de vechimea pe care o aveau. Oltchim şi-a închis, miercuri, două secţii, în timp ce o alta şi-a redus producţia. Acestă măsură implică disponibilizarea a 550 de angajaţi. Conducerea combinatului crede că problemele s-ar putea rezolva abia la începutul anului viitor. La rândul său, Arpechim, furnizorul de materii prime pentru combinatul Oltchim, şi-a redus activitatea. Reprezentanţii companiei spun că deocamdată nu se pune problema disponibilizărilor.
De altfel, aproape 10.000 de angajaţi de la Dacia vor sta acasă joi şi vineri, într-un concediu forţat. Şi nu va fi singura întrerupere de activitate. Fabrica din Mioveni va opri producţia şi la sfîrşitul săptămînii viitoare pentru o perioadă de trei săptămâni. Iată lista fabricilor care s-au închis până în prezent în România, şi numărul de oameni care şi-au pierdut locul de muncă:

-Oltchim Râmnicu Vâlcea
550 de persoane vor deveni şomeri

- Fabrica de ciocolată Kraft Foods Braşov
440 de persoane vor deveni şomeri

- Combinatul siderurgic de la Hunedoara
1.200 de persoane în şomaj tehnic

- Protan
350 de persoane în şomaj tehnic

- Oţelinox Târgovişte
920 de persoane în şomaj tehnic

- Ductil Buzău
1.300 de persoane în şomaj tehnic

- la Reşiţa
300 de persoane vor fi disponibilizate
1.000 de persoane în şomaj tehnic

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania persoane