x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vânzările Arctic au crescut cu circa 5% în 2021

Vânzările Arctic au crescut cu circa 5% în 2021

21 Feb 2022   •   10:40
Vânzările Arctic au crescut cu circa 5% în 2021

 Vânzările Arctic în România au crescut cu circa 5% în 2021, după un T4 dificil, pe minus. De altfel, rezultatele din ultimele luni din an, luni care în mod tradiţional sunt cele mai bune pentru sectorul electro-IT, au tras în jos cifrele la nivelul lui 2021.

„În pofida unui noiembrie bun, cu excepţia Poloniei, ţările din Europa de Est au postat scăderi în trimestrul patru. Totuşi, la nivel de an, Rusia, Polonia, România şi Ucraina au rămas pe plus“, spun oficialii Arcelik într-un raport al grupului.

Aceasta este o primă dovadă, venită din rândul companiilor mari, că ultimele luni din anul trecut au fost dificile pentru business şi economie, problemele legate de inflaţie, criza componentelor, criza sanitară sau cea de personal punându-şi amprenta asupra rezultatelor financiare.

Oficialii Arcelik spun că trimestrul patru a fost provocator în toată Europa, pieţele fiind într-un moment al ciclului economic în care au scăzut puternic.

„Am rămas lideri în România în 2021, Arctic şi Beko fiind brandurile numărul 1 şi respectiv 2 din piaţă“, adaugă reprezentanţii Arcelik, compania turcă ce deţine de circa 20 de ani Arctic în România.

Rezultatele se referă la vânzări, nu şi la producţia locală care ia în cea mai mare parte drumul exportului. Arctic a obţinut în 2020 (ultimul an pentru care există date publice disponibile) afaceri de peste 2,7 mld. lei, în urcare de la 2,5 mld. lei în anul anterior, ceea ce înseamnă un plus de 8%. În primul an de pandemie, 2020, fabrica de la Ulmi a avut primul său an complet de funcţionare. Profitul s-a mai mult decât dublat, la 104 mil. lei, în 2020.

Arctic este cel mai mare producător local de electrocasnice, cu două fabrici în judeţul Dâmboviţa.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: arctic