Noua lege prevede ca angajații să poată beneficia de concediu în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie.
„Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare
De asemenea, perioada nu se include în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului”, mai prevede legea promulgată.
Neacordarea concediului de îngrijitor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile va fi sancţionată cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.
De asemenea, legea mai prevede că funcţionarii publici pot lucra în regim de telemuncă.
Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 53/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 în scopul transpunerii în legislaţia naţională a mai multor directive europene.
Potrivit noilor prevederi, salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puţin şase luni la acelaşi angajator. În plus, angajatorul are obligaţia să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.