x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO: Fetiță de 13 ani, din Sibiu: M-am vaccinat pentru că am încredere

VIDEO: Fetiță de 13 ani, din Sibiu: M-am vaccinat pentru că am încredere

04 Iun 2021   •   21:01
VIDEO: Fetiță de 13 ani, din Sibiu: M-am vaccinat pentru că am încredere

O fetiță în vârstă de 13 ani, din Sibiu, spune, mândră, că s-a vaccinat pentru că are încredere, dar și pentru a-și proteja familia și pe cei din jur.

Theea Todăriță le-a cerut părinților să o programeze la vaccin imediat ce serul produs de compania Pfizer BioNTech a fost aprobat pentru copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Vineri, pentru Thea a fost ziua cea mare: a fost la un centru din Sibiu, unde i-a fost administrată prima doză de vaccin.

„Am ales să mă vaccinez în primul rând pentru a mă proteja atât pe mine, cât și pe cei din familia mea, dar și pe cei din jurul meu. Sănătatea este una dintre cele mai mari priorități și am ales să mă vaccinez pentru că am încredere. Am încredere în oamenii care muncesc zi de zi pentru a ne proteja”, a spus Theea.

La celălalt capăt al orașului, în centrul deschis la Muzeul Astra, Andrei a mers cu mama și s-a vaccinat.

„Am venit să mă vaccinez. Vaccinul pentru mine înseamnă să pot să ies în aer liber. Mă vaccinez pentru a mă proteja și în încăperi, să pot să stau fără mască”, a spus Andrei Pincu.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 210.492 doze de vaccin împotriva SARS-CoV. Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 114.452 persoane cu prima doză de vaccin și 96.040 persoane cu cea de-a doua doză.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinați împotriva Covid-19 un număr de 2.203 sibieni, din care 104 cu vaccin AstraZeneca, 247 cu vaccin Johnson&Johnson, 39 cu vaccin Moderna și 1.813 cu vaccin Pfizer.

×